Consiliul Judeţean Braşov are un nou administrator public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Gligoraş este noul administrator public al judeţului Braşov FOTO Facebook

Noul administrator public al Consiliului Judeţean Braşov este Daniel Gligoraş. El a ocupat acest post în urma unui concurs organizat la începutul lunii octombrie, fiind angajat în baza unui contract de management încheiat pe perioada mandatului preşedintelui.

Originar din comuna Holbav, Daniel Gligoraş a absolvit în anul 2009 Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere din cadrul Universităţii „Transilvania” Braşov, iar cinci ani mai târziu a obţinut titlul de Doctor Inginer în Silvicultură, la aceeaşi universitate.

În intervalul 2009-2015, a lucrat ca expert teritorial în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, fiind ofiţer de monitorizare pe programele Phare 2005, 2006 şi POR 2007-2013. În ultimul an, Daniel Gligoraş a profesat în Germania.

Potrivit contractului de management, administratorul public se va ocupa de coordonarea şi urmărirea derulării programelor guvernamentale de finanţare a lucrărilor de infrastructură de interes judeţean, precum şi de gestionarea proiectelor cu fonduri nerambursabile.

Gligoraş îi ia locul lui Radu Ispas, cercetat de procurorii DNA într-un dosar de corupţie în care este implicat şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV