Concert simfonic Sabin Păutza la Sala Patria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filarmonica Braşov vă invită la un concert simfonic susţinut de compozitorul şi dirijorul Sabin Păutza la Sala Patria. In program: Sabin Păutza – Divertismentul nr. 2, „Călătorie muzicală”, Simfonia I „In memoriam”.

Evenimentul are loc joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00.

Preţul biletelor este de 30 lei (15 lei reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari). Biletele se pot achiziţiona de la Sala Patria, luni şi mierucir, între 12.00 şi 15.00, iar marţi şi joi între 16.00 şi 18.00.

Numele lui Sabin Păutza s-a impus în viaţa muzicală românească şi internaţională ca acela al unei personalităţi cu multiple valenţe.

Absolvent al Conservatorului din Bucureşti, unde a avut ca profesori pe reputaţii Marţian Negrea, Tudor Ciortea, Ion Dumitrescu, D. D. Botez, Marin Constantin, Ştefan Niculescu, Aurel Stroe, el şi-a continuat studiile la Academia Muzicală Chigiana din Siena, unde printre mentorii săi s-au aflat Franco Donatoni, Bruno Maderna şi Franco Ferrara. A ocupat pe rând funcţiile de profesor de armonie, contrapunct şi compoziţie la Conservatorul „George Enescu” din Iaşi, dirijor permanent al orchestrei simfonice al aceluiaşi Conservator şi dirijor al Coralei „Animosi” – cu acestea din urmă susţinând concerte de succes în Polonia, Germania şi România.

Cunoscut compozitor, lucrările sale s-au bucurat de aprecierile entuziaste ale criticii de specialitate şi publicului şi de numeroase distincţii: menţionăm astfel Premiul „George Enescu” pentru compoziţie (1975), Premiul Uniunii Compozitorilor din România (1979), Marele Premiu al Radioteleviziunii Române (1981), Diploma de onoare la Concursul Internaţional de Compoziţie de la Salt Lake City – Utah (1985), Premiul „Rudoph Nissim” al Uniunii Compozitorilor din Statele Unite (1990), Premiul Martin „Luther King Jr” pentru compoziţie (1994). În 1984 s-a stabilit în SUA unde a fost numit prin concurs director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey, „Playnfield Symphony”, funcţii ce le deţine şi în prezent. Debutul pe continentul american datează din anul 1985, când la prestigioasa sală Carnegie Hall din New York, Sabin Păutza s-a prezentat în dublă ipostază: aceea de dirijor la pupitrul orchestrei New York University Symphony şi de compozitor – în program figurând şi lucrarea sa „Haiku”, poem pentru soprană şi orchestră.

Dirijează frecvent în Europa, America şi Australia. Renumele de care se bucură i-a adus, de asemenea, invitaţia de a susţine cursuri de măiestrie la diferite universităţi americane, printre care Atlant Institute şi New York University.

Numele său figurează în „Who’s Who in Music” (Cambridge, ed. 1980, 1984, 1990, 1996), precum şi în vol. „2000 de Americani Notabili” publicat de American Biographical Institute.

Este membru al Uniunii Compozitorilor americani şi membru al Biroului de Consilieri al Institutului Biografic American. În 1996, a primit titlul onorific de Doctor în Muzică de la London Institute for Applied Research din Anglia. Firma „Swift Music Group” din Statele Unite editează seria „Opera Omnia” în 10 volume pe CD.

Sabin Păutza onorează prezent invitaţiile ca dirijor şi compozitor cu orchestrele din ţară, prezenţa lui constituindu-se de fiecare dată într-un prilej de reale satisfacţii artistice.

„Domnul Păutza este un muzician care ştie exact ce vrea” spunea un comentator american. „Interpretările sale au amprenta unui autentic profesionalism; gestica sa precisă vorbeşte limpede şi transmite vitalitate şi entuziasm.”

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele