Compania Apa, SEGA şi Primăria caută soluţii pentru a evita transformarea oraşului în lac la următoarea ploaie puternică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploile din noaptea de duminică, 7 august, au dus la inundarea anumitor porţiuni de străzi din Braşov, cea mai gravă situaţie fiind la Stadionul Tineretului. Principala cauză a inundaţiilor de duminică seara a fost cantitatea foarte mare de apă căzută.

Conform măsurătorilor SEGA, în doar 45 de minute, cantitatea de apă înregistrată a fost de 53,3 l/mp, cea mai mare cantitate înregistrându-se în primele 20 de minute. în condiţiile în care în cazul unei ploi torenţiale, cantitatea medie de apă căzută este între 25 şi 30 l/mp. Străzile s-au tranformat în râuri, iar cea mai gravă situaţie a fost în zona Stadionului Tineretului unde apa a atins un metro pe străzi.

Zona Stadionului Tineretului, conform specialiştilor, este o zonă sensibilă din punct de vedere al scurgerii apelor pluviale, deoarece acolo se întâlnesc canalul Timiş, care colectează şi apa de pe Dealul Melcilor şi Colină, canalul Graft, care colectează apa de pe versanţii de la Pietrele lui Solomon, Şchei şi parţial Dealul Cetăţuiei, precum şi canalele de scurgere a apei pluviale din zona Şchei, Centru, Braşovul Vechi.

„Angajaţii SEGA au început lucrările de decolmatare a Canalelor Graft şi Timiş încă din luna iunie, iar aceste lucrări vor mai dura câteva luni. O dată cu finalizarea acestora, se va rezolva parţial problema din zona Stadionului Tineretului. În acelaşi timp, specialiştii de la Compania Apa şi SEGA, împreună cu municipalitatea, vor trebui să identifice o soluţie pe termen lung, care să asigure o preluare mai bună a apelor pluviale de pe străzile adiacente zonei Stadionul Tineretului, cum ar fi Mihai Viteazul sau Avram Iancu. Soluţiile pot viza amenajarea unor sisteme de preluare transversale, pe toată lăţimea străzii, care să poată prelua un debit mai mare. La aceasta trebuie adăugată şi rezolvarea colectării apei pluviale din zona cartierului Şchei, prin pârâul Graft. Una dintre soluţiile analizate de specialişti este crearea unui sistem de colectare a apei pluviale în zona Pietrele lui Solomon şi eliberarea controlată a apei colectate“, se arată într-un comunicat de presă postat pe pagina de facebook a Primăriei. 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO