CNADNR dă aproape 700.000 de lei pentru supervizarea lucrărilor la tronsonul I al Ocolitoarei Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la primul tronson ar trebui finalizate în acest an. FOTOArhivă.

Firma care a câştigat licitaţia va lua banii şi trebuie să se asigure că lucrările vor fi terminate la timp, iar standardele de calitate vor fi respectate.

Primul tronson al Ocolitoarei Braşovului trebuie să fie gata până la finele anului. Din 2013 şi până în primăvara acestui an lucrările au fost sistate deoarece firma austriacă Alpine, care efectua lucrarea a intrat în insolvenţă. Vara aceasta ar fi trebuit să se circule în zonă, dar lucrările au fost întârziate şi de faptul că banii au fost daţi cu ţârâita.

CNADNR a efectuat o nouă licitaţie, iar 16 firme au fost interesate de reluarea lucrărilor. Cea mai bună ofertă a fost a unui consorţiu din Italia (Chirulli Andrea Impresa Individuale - Aleandri SPA - Shelter Construct - Pasquale ALO), iar investiţia se ridică la 88 de milioane de lei. Ca să se asigure că nu vor mai fi probleme CNADNR a dat 690.000 de lei unei firme româneşti (Egis Romania din Bucureşti) care să-l supravegeheze pe constructor. CNADNR a mai cheltuit şi câte 10.000 de lei pe lună pentru paza lucrărilor cât timp şantierul a fost abandonat.

Tronsonul are o lungime de 7,2 km şi porneşte din zona Dârste (din ocolitoarea actuală, pe care va fi construit un pod peste pârâul Timişul Sec), ocoleşte rampa de gunoi, intersectează drumul spre Tărlungeni, ocoleşte CET, traversează zona Timiş-Triaj, iar apoi va ajunge la DN 11 (spre Sfântu Gheorghe) în giratoriul din zona Stabilus. Pe lângă realizarea căii de rulare la două benzi pe sens, proiectul prevede un pasaj peste DN 11 şi calea ferată care duce spre Târgu Secuiesc.

Body

Mai multe pentru tine:
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat