Cetăţuia Braşovului ar putea fi redeschisă pentru vizitare. Investiţii se vor face numai după finalizarea procesului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetăţuia stă cu lacătul pe uşă de aproape trei ani. FOTOSimona Suciu

Statul Român s-a înscris provizoriu în Cartea Funciară ca proprietar ar Cetăţuii, după ce a câştigat procesul la Tribunalul şi Curtea de Apel Braşov. Obiectivul turistic poate fi redeschis pentru vizitare, însă investiţii se vor face abia după finalizarea procesului. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da decizia definitivă în acest caz.

GALERIE FOTO

Procesul dintre statul român şi compania Aro Palace, deţinătoare a Cetăţuii după 1990, a început din 2015. Magistraţii de la Tribunalul Braşov şi cei de la Curtea de Apel Braşov au redat-o statului român. Aro Palace a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar procesul încă nu a început. Până la o decizie definitivă Statul Român s-a înscris provizoriu în  Cartea Funciară ca proprietar ar Cetăţuii. Obiectivul turistic poate fi redeschis pentru vizitare, însă investiţii se vor face abia după finalizarea procesului.

„Sperăm că va fi identificată o soluţie prin care Cetăţuia să fie deschisă publicului, până la finalizarea procesului aflat acum pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dacă şi această instanţă va menţine deciziile anterioare, vom avea o discuţie legată de acest monument, şi aşa cum am anunţat încă de la începerea demersurilor privind preluarea monumentului, municipalitatea braşoveană este dispusă să ia în administrare Cetăţuia de pe Dealul Straja, să facă investiţiile necesare şi să o introducă în circuitul turistic“, a declarat primarul George Scripcaru.

Închisă se aproape trei ani

Compania Aro Palace a ajuns proprietar al cetăţii fără să plătească pe ea nici un leu. Cetatea a fost în patrimoniul ONT (companie de stat) din 1982. În 1990 societatea s-a privatizat, iar din ea au rezultat două companii: Postăvarul SA şi Poiana SA. Compania Postăvarul a intrat în posesia cetăţii alături de alte active, iar din 2000 şi-a schimbat numele în Aro Palace.  Primăria Braşov a vrut chiar să o cumpere cu 3,3 milioane de euro. Pentru că nu s-a ajuns la o înţelegere Primăria a deschis acţiune în instanţă pentru obţinerea cetăţii şi a mizat pe faptul că Aro Palace nu a plătit nimic pe obiectivul turistic. Tribunalul Braşov şi Curtea de Apel au decis în favoare Statului Român şi a Primăriei Braşov.

Între timp cetatea a fost lăsată de izbelişte şi stă cu lacătul pe uşă de aproape trei ani. Porţile au fost încuiate, iar pe şoseaua de acces a autocarelor şi autoturismelor a fost coborâtă bariera. Tencuiala de pe zidurile groase se desprinde vizibil, o parte din acoperiş a rămas distrus după o vijelie de anul trecut. Turnurile par şi ele la un pas de prăbuşire, iar tunurile din faţa intrării sunt răsturnate. Turiştii care vin pe jos la cetate sunt dezamăgiţi când văd afişul pe care scrie sec „Închis“. Nu pot face altceva decât să admire puţin oraşul de sus şi să facă apoi cale întoarsă.

Cetatea de pe dealul Straja este unul dintre simbolurile oraşului şi o mare atracţie pentru turişti. Iniţial, pe dealul Schlossberg, cel pe care azi se află cetatea, s-a ridicat, în anul 1524, un turn de veghe, din piatră şi cărămidă, în formă de potcoavă. Acesta avea trei niveluri, dotate cu ambrazuri la nivelurile inferioare şi guri de păcură la nivelul superior. Nucleul a fost completat în perioada următoare cu un bastion ce avea patru turnuri din lemn. În 1773 a funcţionat ca şi închisoare pentru prizonierii turci şi francezi, iar în timpul epidemiei de ciumă aici era o secţie pentru cei cu simptomele bolii.     

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare