Cetatea Feldioara, reconstruită de la zero cu 12 milioane de lei, a fost închisă imediat după inaugurare. Cum justifică autorităţile „intrarea în conservare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Fledioara a fost refăcută de la zero. FOTOArhivă.

Autorităţile locale au anunţat că obiecticul turistic îşi va deschide porţile doar la primăvară. Cetatea Feldioara este cea mai veche din Braşov, a fost o ruină timp de 30 de ani şi a fost refăcută practic din temelii.

Cetatea a fost prezentată cu mare fast în vară când lucrările s-au încheiat. A fost deschisă doar trei zile pentru Festivalul Teutonilor. Apoi obiectivul turistic a fost închis, iar inaugurarea a tot fost amânată.

Chiar dacă lucrările s-au încheiat, autorităţile locale au anunţat că cetatea va intra în conservare până la primăvară, deoarece mai este nevoie de amenajarea unei parcări exterioare, a unei case de bilete, găsirea unui serviciu de pază, dar şi a unei firma care să administreze spaţiile muzeale din interior.

Lucrările la refacerea Cetăţii Feldioara au început în 2013 şi au durat patru ani. Investiţia s-a ridicat la 12,3 milioane de lei. Lucrările au fost laborioase, constând nu doar în restaurarea zidurilor cetăţii, ci şi într-o cercetare arheologică aprofundată a întregului sit istoric realizată sub coordonarea arheologului Daniela Marcu-Istrate.

Descoperirile arheologice au evidenţiat că dealul cetăţii a fost locuit cu mii de ani în urmă, fiind scoase la lumină artefacte surprinzător de bine conservate din perioadele neolitică (cultura Cucuteni), geto-dacică şi medievală, care urmează să fie valorificate în cadrul unor viitoare amenajări muzeale.

Refăcută de la zero

Cetatea a fost refăcută practic de la zero. Au fost restaurate toate turnurile şi zidurile de incintă (turnurile de Nord, Sud, Est, Vest şi zidul Zwinger de protecţie), iar fortificaţiile teutone iniţiale au fost conservate. În curtea interioară au fost puse în valoare, prin marcare la nivelul solului, resturile unei capele iniţiale şi ale unei mănăstiri cisterciene. De asemenea, a fost reconstruită fântâna şi s-a amenajat un spaţiu de belvedere pe zidul de strajă, de unde poate fi admirată panorama Ţării Bârsei. 

 În condiţiile în care forma iniţială a cetăţii nu a fost cunoscută în totalitate, au fost reconstruite doar turnurile şi zidurile despre care existau informaţii certe cu privire la aspectul lor. S-a ales ca moment de restaurare secolul al XVII-lea, atunci când cetatea era tencuită. Pentru a nu se face confuzia între zidurile iniţiale şi ceea ce s-a construit acum, constructorii au folosit lemnul.

Cea mai veche fortificaţie din Braşov

Cetatea din Feldioara este cea mai veche fortificaţie din Braşov fiind atestată documentar de la 1225. Avea la momentul construcţiei, ziduri puternice, fiind cea mai importantă fortificaţie ridicată de teutoni în Transilvania. Construită pe o stâncă calcaroasă înaltă de 150 metri, cetatea a fost extinsă după aceea cu ajutorul saşilor din Râşnov, Cristian şi Vulcan. Laturile de vest, nord şi est erau apărate de o galerie continuă, două anteforturi şi şapte turnuri. Pe latura de sud, mai abruptă, erau numai două turnuri.

Cetatea a fost distrusă în 1430 de turci precum şi de Vlad Ţepeş în campania din 1457, locuitorii refăcând-o în acelaşi an. În anii comunismului a fost lăsată de izbelişte şi a ajuns aproape o ruină. Din ea s-au mai păstrat doar turnul din Nord-Vest, fântâna din mijloc, temelia de piatră a capelei, precum şi o bună parte din pivniţă.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți