Cele mai uzuale cuvinte şi expresii folosite greşit din neatenţie. De ce este incorect să spunem „a lua la cunoştinţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe expresii pe care le folosim zilnic nu sunt corecte FOTO Arhivă

De multe ori, ne formăm automatisme şi folosim expresii „după ureche“. În multe cazuri, formulările rostite greşit sunt tentative de adaptare în română a unor cuvinte împrumutate din limbi străine.

Formulările „datorită“ şi „din cauza“ sunt folosite greşit cel mai frecvent. „Atunci când folosim expresia «din cauza» ne referim la ceva negativ, la un lucru rău care s-a întâmplat din cauza cuiva sau din cauza unor condiţii. Când folosim «datorită», ne referim la ceva pozitiv. De exemplu, când spunem că am reuşit ceva datorită unui om care ne-a ajutat. De multe ori, aceste expresii sunt folosite cu sensuri greşite, incorecte“, spune Adina Luca, profesor de limba română.

Una dintre cele mai cunoscute expresii folosite greşit este „a lua la cunoştinţă“. Corect este „a lua cunoştinţă“. „De multe ori, pe actele pe care le primim scriem automat «am luat la cunoştinţă», un lucru total greşit. Această expresie nu există în limba română. Corectă este expresia «a lua cunoştinţă». Uneori, când este folosită totuşi expresia corectă este scrisă greşit cu doi «i». Corect este cu unul singur“, mai spune profesorul.

Locaţie nu înseamnă un loc

„Locaţie“ este un alt cuvânt pe care mulţi îl folosim atunci când ne referim la un anume loc. „În limba română cuvântul «locaţie» este un termen economico-juridic care se regăseşte în contractele de locaţie de gestiune şi nu are nicio legătură cu definirea unui anume loc. Locaţia reprezintă o anumită chirie plătită pentru folosirea unor spaţii. Este greşit să spunem «locaţie» atunci când ne referim la o destinaţie sau un loc anume“, mai spune profesorul Adina Luca.

Laborios nu este sinonim cu productiv

Un alt cuvând folosit greşit este „laborios“. Îl folosim des atunci când vrem să facem un compliment, să spunem despre cineva că este productiv, dar nu este corect. „În limba română cuvântul «laborios» înseamnă ceva care necesită multă muncă şi mult efort. Nu este corect să îl folosim ca un sinonim al cuvântului productiv, deoarece laborios are conotaţii negative, adică se referă la ceva foarte greu“, mai spune lingvistul.

Nu folosiţi engleza pe post de română

Destul de des folosim cuvinte româneşti, dar le dăm sensul pe care îl au în limba engleză, deşi la noi înseamnă cu totul altceva. „Un exemplu în acest sens este cuvântul «patetic», pe care îl folosim atunci când referim la cineva care este jalnic. În limba română, «patetic» înseamnă o persoană care pune multe pasiune, mult patos în ceea ce face şi nu are nicio legătură cu folosirea acestui cuvânt în engleză. Tot un exemplu în acest sens este expresia «a pune presiune», preluată tot din engleză, dar greşită în limba română. Corect este «a presa»“, explică profesorul.

Cuvântul „debut“ este folosit, de asemenea, greşit uneori. Auzim peste tot debutul sezonului sau debutul competiţiei, mai ales în sport. „Cuvântul «debut» nu este sinonim cu început. Mai ales atunci când ne referim la începutul unei competiţii sau la începerea anului şcolar de exemplu. Debut înseamnă intrarea într-o activitate, într-o profesie, dar se foloseşte o singură dată, de exemplu atunci când un actor urcă pentru prima dată pe scenă. Nu putem folosi cuvântul debut de fiecare dată când începe ceva“, mai spune lingvistul. 

Pe aceeaşi temă:

De ce vorbesc oltenii la perfectul simplu? Cum au apărut în limbajul oltenesc celebrele „făcui”, „văzui” sau „dădui” - explicaţia specialiştilor

No, de ce vorbesc ardelenii molcom? De unde vin celebrele expresii „ioi“, „tulai, Doamne!“ sau „musai“, de ce în Ardeal se bea „cafia“ şi întâlnirile sunt la „ora doi“

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor