Cel mai mare terminal RAT a fost inaugurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După capetele de linie de pe strada Hărmanului şi 13 Decembrie, primăria a inaugurat şi cel mai mare terminal, cel de pe strada Poienelor, dar şi cel mai mic, de pe strada Brazilor din cartierul Noua. Ultimul terminal RAT, cel de pe bulevardul Saturn, va fi dat în folosinţă până la sfârşitul acestei luni.

Lucrările de reablitare a celor cinci capetele de linie costă 18,7 milioane de lei, finanţarea fiind din bani europeni. Proiectul prevede modernizarea a cinci capete de linie în mai multe zone: Noua - strada Brazilor, Roman- strada Poienelor, Rulmentul- strada 13 decembrie, Saturn - bulevardul Saturn şi Triaj- strada Hărmanului. Edilii speră că prin modernizarea terminalor să se reducă semnificativ şi timpii de aşteptare în staţii. Terminalele RAT vor avea spaţiu pentru activitate de tiketing, birou de informaţii, birou controlori, grupuri sanitare, o sală de aşteptare pentru călători precum şi câte şase peroane pentru autobuze RAT, şi un peron pentru troleibuze.

Cel mai mare capăt de linie este cel din strada Poienelor cu o suprafaţă utilă de aproape 300 de metri pătraţi şi o suprafaţă construită de peste 335 de metri pătrati, iar cel mai mic cel din Brazilor cu o suprafaţă utilă de 100 de metri pătraţi şi construită de 81 de metri pătraţi. La Braşov sunt în prezent 34 de trasee de autobuze şi şase trasee de troleibuze, cu plecări capetele de linii principale.

„Mă bucur pentru că am reuşit să finalizăm lucrările şi la aceste doua capete de linie, în special la cel de pe strada Poienelor, care are o încărcare foarte mare. Putem spune că transportul metropolitan a început acum mulţi ani cu acest capăt de linie, care pe lângă legătura cartierului Astra cu celelalte cartiere, asigură şi legătura cu municipiul Săcele. Acum, atât călătorii din Braşov, cât şi cei din Săcele, vor avea cele mai bune condiţii pentru a utiliza transportul în comun. Capătul de linie de pe Brazilor, care este mai mic decât celelalte patru, rezolvă o problemă pentru cetăţenii din această zonă, dar şi pentru şoferii şi ceilalţi angajaţi RAT, prin faptul că au acum au la dispoziţie grupuri sanitare”, a declarat primarul George Scripcaru.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG