Cei doi pacienţi despre care s-a crezut că au virusul Zika au fost externaţi. Suspiciunea de boală a fost infirmată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două persoane fuseseră internate de urgenţă la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov după ce au acuzar dureri de cap şi febră imediat după ce s-au întors din Republica Dominicană. Din fericire suspiciunile nu s-au confirmat.

Pentru virusul Zika nu există teste de laborator, dar simptomele celor doi pacienţi au dispărut la două zile de internare, semn că nu au fost infectaţi cu acest virus. Medicii au făcut teste şi pentru malarie şi gripă, iar acestea au fost negative. Cei doi pacienţi au fost externaţi la cerere şi au plecat acasă. Diagnosticul pus de medici a fost de boală febrilă acută pentru unul dintre pacienţi şi amigdalită acută pentru cel de al doilea.  Li s-au luat totuşi sânge, iar probele vor fi stocate deoarece în România nu există deocamdată posibilitatea efecturării de teste pentru acest virus.

„Suspiciunea a fost întemeiată marţi, când au venit la noi la spital cei doi pacienţi care fuseseră în Republica Dominicană. Practic, au fost dirijaţi la noi de medicul de familie pe criterii epidemiologice, adică pacienţii au avut febră şi dureri de muşchi. Pentru că s-au întors recent din Republica Dominicană, medicul de familie, pe bună dreptate, i-a îndrumat la Spitalul de Boli Infecţioase pentru a se infirma sau confirma acest diagnostic. Acum nu mai există suspiciuni cu privire la infectarea cu acest virus”,  a declarat dr. Ramona Ionescu, directorul Spitalului de Boli Infecţioase Braşov, citată de bzb.ro.

Problemă mondială de sănătate

Organizatia Mondială a Sănătăţii (OMS) a apreciat, luni, că răspândirea virusului Zika, transmis prin înţepătura ţânţarului Aedes aegypti, constituie „o urgenţă globală de sănătate publică” întrucât poate fi corelată cu creşterea numărului de nou-născuţi cu malformaţii congenitale înregistraţi în Brazilia în ultima vreme.

„În momentul de faţă, nu reprezintă niciun pericol pentru România. Singura problemă poate să fie legata de cei care călptoresc în zonele afectate din America Centrală şi America de Sud, în măsura în care infecţia poate să apară transmisă de ţânţar şi problema este legată de femeile care sunt însărcinate, pentru că există o mare probabilitate a asocierii infecţiei cu apariţia unor malformaţii congenitale. În cazul celor care călătoresc nu trebuie luate măsuri speciale, doar că trebuie să ţină cont că marea majoritate a cazurilor infectate nu ştiu că sunt bolnave”, a afirmat medicul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, pentru Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile