Cât îi costă pe părinţi operaţiunea „ghiozdanul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiecare final de vară aduce griji suplimentare părinţilor care au copii de vârstă şcolară şi care se întorc toamna în clase. Luna septembrie este momentul în care bugetele părinţilor trebuie să cuprindă şi cheltuielile şcolare necesare pentru fiecare micuţ care revine pe băncile şcolii.

Cu buget de criză sau nu, fiecare părinte, cu copil mai mare de şase ani, trebuie să ia în calcul şi reînceperea şcolii. Peste mai puţin de trei săptămâni, copiii se întorc la şcoală şi trebuie să fie pregătiţi să onoreze cererile învăţătorilor sau profesorilor. Aşa că părinţii au început deja goana după rechizite. Anul acesta, tot mai mulţi părinţi par să caute produse la preţuri cât mai mici. Oferta magazinelor este extrem de bogată, aşa că este cu atât mai greu pentru un părinte de şcolar să compare şi să aleagă chilipirurile.  

Cel mai scump, în clasa I

Ca în fiecare an, cele mai afectate bugete sunt cele ale părinţilor care îşi duc pentru prima dată copiii la şcoală. Aceştia nu trebuie să cheltuiască doar pe rechizitele uzuale, ci şi pe uniformă şi pe obiecte pe micuţii lor le vor folosi mai mulţi ani la rând. Părinţii nu se mai pot baza pe un preţ prestabilit al uniformei, pentru că, de ani buni, instituţiile şcolare îşi concep o uniformă aparte, ale cărei costuri depind de atelierul la care aceasta este făcută. Niciun preţ nu este însă mai mic de 100 de lei şi poate ajunge şi la 300-400 de lei, în funcţie de numărul pieselor din uniformă şi de complexitatea acesteia.

Tot pentru primul an de şcoală al micuţului lor, părinţii trebuie să cumpere ghiozdan şi penar. Preţul unui ghiozdan porneşte de la 40-50 de lei şi ajunge şi la 150-170 de lei, dacă geanta este inscripţionată cu fotografii ale unor îndrăgite personaje de desene animate sau de filme pentru copii. La fel este şi în cazul penarelor, ale căror preţuri pleacă de la 10-12 lei, dar care pot costa dublu sau triplu, dacă fac parte din anumite colecţii.

Doar strictul necesar

Pentru că cei mai mulţi părinţi nu mai dispun de un buget special alocat începutului de şcoală, preferă ca la început de septembrie să cumpere pentru copiii lor doar strictul necesar, urmând ca în timpul şcolii să mai completeze inventarul micuţilor. Chiar şi aşa, lista este destul de lungă, iar costul total sare de 100 de lei. Un singur caiet, format A5, dictando sau de matematică, costă în jur de doi lei, iar fiecare micuţ are nevoie de 10-12 caiete, la orice început de an şcolar. Un bloc de desen este 6 lei, iar un caiet de geografie sau bilogie costă între 5 şi 8 lei. Un stilou costă 20-30 de lei, iar un set de trei pixuri poate fi cumpărat cu 4-5 lei. Şi un set de etichete pentru caiete poate fi cumpărat cu 3-6 lei, dacă părinţii au grijă să caute reducerile făcute de supermarketuri. 10 lei costă o numărătoare, dar şi cea mai mică tablă magnetică. O sugativă sau o radieră costă 3 lei, iar un caiet mecanic, 25 de lei. Mult mai scumpe sunt însă materialele didactice auxiliare: un glob pământesc depăşeşte 100 de lei, iar un set complet de ustensile matematice porneşte de la 50 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”