Cabana Postăvaru, cea mai veche din România, este pregătită să primească turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turiştii sunt impresionaţi de panorama superbă şi spun că ajuns deasupra lumii. FOTOAdevarul

Cabana a fost renovată în ultime luni şi va fi conectată la reţeaua de apă a staţiunii Poiana Braşov. Turiştii care vor ajunge aici vor avea parte acum şi de condiţii foarte bune pe lângă peisajul idilic şi ospitalitatea gazdelor.

Dacă ajungi în vârful masivului Postăvaru, parcă ai ajuns deasupra lumii, iar dacă te afli acolo e imposibil să nu faci un mic popas la Cabana Postăvaru. Aceasta este situată la o altitudine de aproximativ 1604 metri şi a fost construită în anul 1883 de membrii Asociatiei Carpatine Ardelene SKV (Siebenbürgische Karpaten Verein), care o administrează şi în prezent. Aceştia au clădit-o prin forţe proprii, iar ulterior au extins-o, întrucât zona începuse să fie tot mai căutată de schiori şi nu exista un alt loc de campare în zonă.

La acea vreme a fost singura clădire din Poiană, până ce zona s-a transformat într-o staţiune montană. La construcţia primului corp al cabanei, meşterii saşi şi unguri au muncit doi ani, din 2 aprilie 1881 până în 7 octombrie 1883. Până în 1935, a continuat construirea celorlalte corpuri, iar atunci Cabana Postăvaru a fost sfinţită şi a primit numele Julius Römer-Hütte, după numele primului preşedinte SKV Braşov, pe care-l poartă şi astăzi.

Încet, dar sigur, Cabana Postăvaru a redevenit simbolul de altădată al Braşovului şi a rămas un loc de întâlnire al montaniarzilor şi al schiorilor. „Cei mai mulţi vin aici, pentru că se păstrează acest farmec de cabană. În special turiştii străini care ne trec pragul sunt cei mai impresionaţi de ce văd şi spun că s-au săturat de gresie şi de faianţă şi vor să vadă lemnul. Să aibă parte de ceva rustic", ne-a mai destăinuit Cornelia, care a pus şi bazele unui mic muzeu în cabană, unde a strâns de la poze vechi cu clădirea şi schiuri, până la costume tradiţionale săseşti care au 130 de ani vechime.

Călătorie în timp

Că locul este încărcat de istorie stau mărturie şi grinzile, pe care meşterii au scrijelit sau au scris cu creion chimic diferite mesaje. Cabanierii le povestesc cu multă dragoste turiştilor semnificaţiile acelor înscrisuri şi îi provoacă la o călătorie în timp. „Iniţial, pentru a obţine avizele de funcţionare, autorităţile ne-au recomandat să îmbrăcăm cu rigips pereţii de scândură ai cabanei, dar aşa ceva nu era posibil şi am refuzat, fiindcă am fi îngropat istoria. Totuşi, a mai existat o soluţie, iar acum periodic, tratăm lemnul cu o substanţă ignifugă, iar inscripţiile au rămas la vedere", ne-a explicat cabaniera.

De pe belvederea din faţa cabanei ai o panoramă impresionantă şi vezi unele dintre cele mai înalte puncte ale Munţilor Carpaţi, precum şi întreaga Ţară a Bârsei. Tot de aici poţi avea parte şi de un fenomen atmosferic deosebit, numit „marea alpină": norii coboară, înconjurând piscul muntelui, iar cei ce privesc au impresia că sunt deasupra lumii. De o privelişte deosebită ai parte şi de pe geamul camerelor cabanei.

Subiect de roman

Chiar în anul inaugurarii cabanei, a trecut pe acolo scriitorul Mihail Sebastian care câţiva ani mai târziu a publicat romanul „Accidentul" a cărui acţiune se petrece în cea mai mare parte în zona cabanei. Împrejurimile, cabana, potecile, pârtiile şi atmosfera vremii sunt descrise cu multă exactitate şi farmec, iar numele SKV este menţionat în cuprinsul cărţii de zeci de ori.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice