Braşovul devine oraş de poveste. Se vor monta ornamente de Crăciun de 50.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate podoabele din acest sunt noi, iar edilii promit că sunt şi spectaculoase. În Piaţa Sfatului va fi montat un brad de 20 de metri, iar decoraţiunile sale sunt surpriză până la aprinderea luminilor de Crăciun în 6 decembrie.

În centrul oraşului a început déjà montarea ornamentelor. Pe Republicii au fost montate ghirlande luminoase, iar pe Eroilor şi pe străzile Nicolae Iorga, Mureşenilor şi George Bariţiu, pe fiecare stâlp, au fost montate ornamente, care au forma unei draperii închise, atât de culoare albă, cât şi de culoare albastră.

În parcul central va fi montată o instalaţie mai deosebită, o coroniţă dinamică care pare că are ţurţuri, iar decorurile vor fi completate în Piaţa Sfatului cu câteva ornamente tridimensionale.  

Brazi de Crăciun şi în cartiere

„Toate aranjamentele luminoase vor fi mai de impact, fiindcă nu sunt statice. În perioada următoare, va fi împodobită şi clădirea Primăriei, şi cel mai probabil, în această zonă, ca de altfel şi pe Republicii şi în Piaţa Sfatului, vor fi montate figurine luminoase specifice sărbătorii Crăciunului. Totodată, Primăria îi va sprijini şi pe consilierii locali care vor să amenajeze în cartierele de care răspund brazi de Crăciun”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, citat de gazetabrasovului.ro.

Sezonul sărbătorilor se va deschide la Braşov în 6 decembrie.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”