Braşovul are nevoie de 45 de milioane de euro pentru refacerea Centrului Istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centul Istoric al Braşovului atrage sute de mii de turişti în fiecare an. FOTOAdevărul.

Potrivit consilierul local Cristian Macedonschi suma ar putea proveni din fonduri europene, dar şi din credite nerambursabile acordate de Banca Europeană pentru Investiţii în cadrul unui program de dezvoltare urbanistică. Se caută şi sponsori.

Macedonschi susţine că un astfel de program de investiţii ar putea fi susţinut şi de Primăria Braşov, în condiţiile în care, prin dezvoltarea turismului, s-ar atrage fonduri importante la bugetul local, ceea ce ar duce la o recuperare a investiţiei în aproximativ zece ani, scrie bizbrasov.ro.

În încercarea de a atrage fonduri şi de a sensibiliza autorităţile în vederea demarării acestui program, pe 6 iunie, Forumul Democrat al Germanilor ca organiza pe 6 iunie un seminar cu tema „Restaurarea Centrelor Istorice din România”. „ La aceasta conferinta importanta vor participa personalităţi europene care vor putea oferi chiar soluţii de finanţare pentru astfel de lucrări de amploare. Avem confirmarea prezenţei preşedintelui Programului «Jesicca», Gotz von Thadden fond ce finanţează tocmai astfel de lucrări din partea Băncii Europene de Investiţii care vine cu o delegatie de la Luxemburg, dar şi a lui Winfried Senker, fostul director general al Societăţii de Colaborare Tehnica, GTZ, Societate care a asigurat in mare parte finanţarea reparaţiei centrului istoric al Sibiului. De asemenea, la conferinţă va participa şi arhitecta Silvia Demeter, consilier pe probleme de restaurări din cadrul Uniunii Europene, dar şi Caroline Fernolent, din partea «Mihai Eminescu Trust». Vom invita la acest eveniment primari din întreaga ţară, cu care să dezbatem exemple de bune practici în domeniul restaurării centrelor istorice”, a anunţat Macedonschi pe blogul său.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată