Braşov: Show cavaleresc şi pirotehnic în Piaţa Sfatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braşovenii au avut parte, aseară, de un spectacol de lumini de excepţie. Cavaleri, prinţese, dar şi vrăjitoare au defilat cu torţe aprinse.

Cortegiul medieval cu torţe a fost atracţia Festivalului Etnovember. După ce au cântat şi dansat alături de trupa Tutora şi de alte ansambluri de la diferite şcoli din Braşov, dar şi alături de membrii comunităţii elene, greceşti şi maghiare, cavalerii, împreună cu toţi participanţii, au pornit cortegiul medieval.

Cu torţele aprinse, cavalerii Cetăţilor Bârsei, cărora li s-au alăturat simpli curioşi, au plecat de la Bastionul Ţesătorilor, au parcurs celebra stradă a  Sforii, Curtea Bisericii Negre şi s-au oprit în Piaţa Sfatului. În scurt timp, piaţa s-a umplut de spectatori care au avut ocazia să vadă un frumos foc de artificii şi un show pirotehnic, care i-a lăsat pe mulţi cu gura căscată.

Am fost şi la spectacolele de la Bastionul Ţesătorilor şi am fost foarte impresionat de trupa Tutora, care cântă la instrumente confecţionate chiar de ei. Mă bucur foarte mult că mi-au ieşit fotografii faine de la acest show", a spus Alexandru Ştefan, de 20 de ani.

Cea de-a a XII-a ediţie e Etnovember a debutat sâmbătă, la Aula Universităţii Transilvania. Organizatorii, 40 de studenţi de la diferite facultăţi de la Universitatea Transilvania, au reuşit să aducă la Braşov părţi din cultura internaţională.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică