Braşov: Robert Ilyes – Inepuizabilul căpitan al „stegarilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Ilyes este incert pentru duelul cu CFR Cluj

La 35 de ani, Robert Ilyes este creierul braşovenilor de la mijlocul terenului şi unul dintre cei mai utilizaţi fotbalişti de Viorel Moldovan.

Născut la Miercurea Ciuc, în capitala hocheiului românesc, decanul de vârstă al „galben-negrilor“ a cochetat la început cu sportul pe gheaţă. După câţiva ani petrecuţi pe patinoar, Robert a renunţat la hochei, un sport considerat mult prea dur. „Nu poţi să te naşti în Miercurea Ciuc şi să nu ai microbul hocheiului în sânge, chiar şi în prezent merg la meciurile echipei de suflet, Sport Club Miercurea Ciuc. Însă, am renunţat la acest sport şi m-am orientat spre fotbal, un sport care mă atrăgea mai mult, mai ales că în Miercurea Ciuc fotbalul este un domeniu prea puţin familiar, a spus Ilyes“.

De la Miercurea Ciuc, destinul l-a purtat pe Robert Ilyes tocmai în inima Moldovei, la Foresta Fălticeni, formaţie la care a ajuns în vara anului 1995. „Mi-a fost cam greu la început departe de familie, întrucât aveam doar 20 de ani, dar m-am obişnuit şi eram bucuros că făceam ceea ce-mi place. Fotbalul a fost o provocare pentru mine, mi-a dat multe satisfacţii, dar nici eu nu l-am trădat niciodată.

Rapid, apogeul carierei

După o trecere de trei sezoane la clubul Astra Ploieşti, actualul decar al „galben-negrilor“ a ajuns la Rapid Bucureşti în 2001, club pentru care a evoluat timp de patru sezoane. Robert a trăit la gruparea „alb-vişinie“ cele mai mari satisfacţii, bifând peste 100 de meciuri şi 26 de goluri. În 2003, Ilyes a devenit campion cu formaţia de sub podul Grant, acesta fiind singurul titlu câştigat de fotbalistul harghitean. „Au fost momente unice pe care le-am trăit la Rapid. Acolo m-am simţit împlinit din toate punctele de vedere. A fost o perioadă senzaţională a carierei. Totul a culminat cu titlul câştigat în 2003, când am defilat în campionat sub conducerea lui Mircea Rednic“, rememorează fotbalistul. Tot în 2003, căpitanul braşovenilor a trăit şi cea mai mare dezamăgire, eliminare din preliminariile Ligii Campionilor. Atunci, în turul II al celei mai importante competiţii europene, Rapid a fost eliminată de Anderlecht Bruxelles, după ce „feroviarii“ au condus, la pauză, cu 2-0. „A fost un moment trist, dar am depăşit această situaţie. În tur a fost 0-0 la Bucureşti, iar în retur am marcat primul gol, iar apoi Bratu a dublat avantajul. După pauză am căzut inexplicabil şi am fost învinşi cu 3-2“, a precizat Ilyes.

Final de carieră la FC Braşov

Robert a plecat de la Rapid în 2005, iar după un popas de două sezoane în Azerbaidjan, Robert Ilyes a hotărât să vină în liga a doua din România, la FC Braşov. „Răzvan Lucescu tocmai fusese numit antrenor la FC Braşov şi mi-a propus să vin alături de el. Am colaborat foarte bine la Rapid şi normal că nu am stat pe gânduri. Am promovat în anul următor şi eu cred că am fost surpriza campionatului trecut, când am fost la un pas de cupele europene. Mă simt foarte bine la Braşov şi doresc să-mi închei cariera aici. Vreau să mai joc fotbal atâta timp cât mă mai ţin picioarele“, a încheiat fotbalistul care a dat cel mai bun randament la testele fizice ale „stegarilor“.     

Ce-i place

„Ca un ciucan veritabil, îmi place să joc hochei în timpul liber. Mai mult mă uit la acest sport, întrucât îmi este frică să nu mă accidentez practicându-l“, a subliniat Ilyes.

Ce nu-i place

„Nu-mi place să pierd, indiferent de domeniul în care activez. Mereu am fost educat cu o mentalitate de învingător şi dau totul pentru a obţine ceea ce-mi doresc“, a conchis căpitanul „stegarilor“.



Cum ai caracteriza experienţa din Azerbaidjan?


Perioada petrecută acolo a reprezentat o provocare pentru mine. Chiar dacă sunt echipe din lumea a treia a fotbalului european, în astfel de ţări se câştigă bine, dar nu poţi evolua ca fotbalist.

Cum este colaborarea cu Viorel Moldovan?

Vio este un super caracter şi ne înţelegem de minune cu el. Este un antrenor tânăr, cu metode moderne şi cu o viziune profesionistă a fotbalului din zilele noastre.

PROFIL

4 februarie 1974, la Miercurea Ciuc

Fotbalist la FC Braşov

Căsătorit.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate