Braşov: Prima tabără socială din România se construieşte la Zărneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Prima tabără socială din România se construieşte la Zărneşti

Tabăra se va adresa copiilor proveniţi din familii foarte sărace sau din centre de plasament Proiectul a fost demarat de Cercetaşii României, în parteneriat cu Prefectura Braşov şi Primăria oraşului Zărneşti.

Lucrările la tabăra socială de la Zărneşti au început zilele trecute. Pentru construcţia taberei Uniunea Europeană a aprobat o finanţare de un milion de euro. Proiectul îi vizează în principal pe micuţii proveniţi din familii foarte sărace sau din centre de plasament. În cadrul taberei sociale de la Zărneşti vor veni copii din întreaga ţară şi vor avea parte şi de consiliere psihologică.

„Este nevoie de o astfel de tabără pentru ca şi cei fără posibilităţi materiale, cei care au sau au avut probleme sociale de orice tip, să se poată bucura şi să se poată relaxa măcar pentru o perioadă, ca oricare alt copil”, este de părere subprefectul Roxana Mânzatu.

„Din aceşti bani tabăra trebuie construită şi organizată timp de 3 ani. Practic rămân 2 ani după terminarea construcţiei. După acest timp ne vom autofinanţa pentru că vom funcţiona şi în regim de tabară şcolară, cu plată normală”, spune  Marcel Maroti, preşedintele Cercetaşilor braşoveni.
Tabăra va fi amplasată chiar în curtea Spitalului Orăşenesc „Dr. C.T. Spârchez“. Pentru asta, Primăria Zărneşti a aprobat darea în folosinţă gratuită către Cercetaşii României, pentru o perioadă de 20 de ani, a 1.100 de metri pătraţi de teren. În schimb, 30% din locurile din tabără vor reveni tinerilor zărneşteni cu dizabilităţi sau proveniţi din medii defavorizate.

Scopul: integrarea socială

Majoritatea celor care vor ajunge în tabăra de la Zărneşti fac parte din categorii sociale deloc de invidiat. Astfel, tabăra socială va avea în grijă persoane cu dizabilităţi, persoane aflate în detenţie, tineri de 18 ani post-instituţionalizaţi, mame minore, copii şi tineri cu risc sporit de marginalizare sau excluziune socială, inclusiv instituţionalizaţi.

Activităţile care se vor desfăşura în cadrul taberei vor avea ca principal scop consilierea beneficiarilor. Toţi cei care vor ajunge în această tabără vor participa la activităţi de informare, consiliere, educaţie non-formală, formare profesională şi se va încerca în permanenţă reintegrarea socială prin stimularea încrederii în sine, în competenţele fiecăruia, creşterea stimei pentru propria persoană. Celelalte activităţi vor fi de divertisment şi recreative, ca în oricare altă tabără.

Condiţii europene

De tabăra de la Zărneşti vor beneficia în următorii 3 ani aproximativ 6.000 de tineri din toată ţara. Seriile vor fi de 60 de copii, care vor sta la Zărneşti câte o săptămână. Clădirea va avea 10 de camere cu câte 2 paturi şi alte 10 cu 4 paturi. Fiecare cameră va avea baie proprie. Una dintre săli va fi folosită pentru conferinţe.