Braşov: Patru somităţi vor deveni cetăţeni de onoare ai Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local va decide mâine acordarea titlului de „cetăţean de onoare" pentru patru personalităţi care s-au născut în Braşov. Un artist, un inginer, un filosof şi un matematician vor fi reprezentativi pentru oraş

La 25 de ani de la moartea celebrului fotograf Brassai, autorităţile locale au decis să îi acorde acestuia titlul de cetăţean de onoare al Braşovului. Născut în 1899, Gyula Halász a iubit atât de tare Braşovul încât a ales să îşi ia pseudonimul Brassai, adică „al Braşovului". După terminarea Liceului Real din oraşul de la poalele Tâmpei, tânărul a ales să studieze Academia de Arte din Budapesta şi apoi la Berlin. În 1925 s-a stabilit la Paris unde şi-a petrecut tot restul vieţii. A redat în fotografiile sale viaţa mondenă a parizienilor, iat în timp s-a împrietenit cu Salvador Dali, Henri Matisse, Pablo Picasso şi Alberto Giacometti.

Cetăţean de onoare al Braşovului va deveni şi profesorul Radu Prişcu. Braşoveanul cu a lucrat ca profesor, dar a contribuit şi la realizarea a 10 uzine hidroelectrice şi a 25 de mari baraje din ţară.

Au marcat istoria ştiinţelor        

Următorul pe lista celor care vor deveni cetăţeni de onoare ai Braşovului este filosoful Alexandru Surdu. Absolvent al Liceului „Andrei Şaguna" academicianul a studiat în perioada 1959-1963 la Facultatea de Filosofie Bucureşti, iar apoi la Universitatea din Amsterdam. Este membru corespondent al Consiliului Superior de Logică şi Ştiinţe Comparate din Bologna, doctor în filozofie, membru titular al Academiei Române şi preşedinte al secţiei de filozofie, teologie, psihologie şi pedagogie a Academiei Române, dar şi membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Matematicianul Laszlo Zsido s-a născut în Braşov în 1946. Studiile le-a absolvit la Şcoala maghiară, apoi la secţia maghiară a liceului nr. 5  „Unirea". A urmat Facultatea de matematică şi mecanică a Universităţii Bucureşti. În prezent, matematicianul este responsabilul unuia dintre cele mai importante noduri de reţele informatice Europa, cel din Roma.  

Recunoaştere a meritelor

Începând cu anul 1992, Consiliul Local Braşov a acordat titlul de cetăţean de onoare al municipiului, uneori post-mortem, acelor braşoveni care s-au distins în mod deosebit în diverse domenii, ori persoanelor care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea oraşului şi promovarea sa.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune