Braşov: Panouri solare pentru încălzirea sediilor a trei instituţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Fondului de Mediu (AFM) a aprobat finanţarea unui proiect pentru dotarea cu panouri solare a trei clădiri din Braşov.

Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de circa 1,1 milioane de lei, din care 70% vor proveni din veniturile AFM, iar restul din bugetul local. Concret, pe acoperişurile Sălii Sporturilor „D.P. Colibaşi", al Căminului pentru Persoane Vârstnice şi al Centrului pentru Persoane fără Adăpost din Braşov vor fi instalate panouri solare cu ajutorul cărora se va produce apă caldă pentru consum şi încălzire.      

Potrivit primarului Braşovului, George Scripcaru, „până pe data de 18 mai se va finaliza întocmirea documentaţiei tehnice, iar până la 1 septembrie trebuie să se realizeze toate lucrările de execuţie. În aceste condiţii, de la începutul următorului sezon rece, va putea fi pus în aplicare acest sistem, ale cărui costuri vor fi amortizate, cel puţin pentru fondurile suportate de Primărie, în maxim trei ani".

Economii substanţiale

Documentaţia tehnică a proiectului arată că, în urma instalării celor trei sisteme de panouri solare, se vor produce anual circa 1.000 MWh, care vor genera o economie la plata facturilor pentru gaz metan de peste 100.000 de lei. Primăria Braşov intenţionează în cursul acestui an semnarea unui al doilea contract de finanţare, pentru instalarea de asemenea sisteme pe clădirile în care funcţionează cinci creşe şi administraţiile a două pieţe agro-alimentare.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG