Braşov: Director de bancă, jefuit chiar în sediul unităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoţul i-a furat directorului portofelul, plin cu acte şi bani. Suspectul a fost prins înainte să se facă nevăzut. El se ascundea în sala de protocol a unităţii bancare.

Incidentul s-a petrecut ieri, la o bancă situată pe strada 13 Decembrie. Poliţiştii spun că individiul, Tiberius Dumitru O.,de 33 de ani, din Zărneşti, a intrat în bancă şi s-a dus în biroul directorului sucursalei bancare, unde a găsit, pe un scaun, haina şefului băncii. Nua stat mult pe gânduri şi a sustras din buzunar un portofel.

Portmoneul directorului nu era chiar gol, ci conţinea suma de 585 lei, 10 euro, certificatul  de înmatriculare al unui autoturism, cartea de identitate, permisul de conducere şi patru carduri bancare.  Din fericire, furtul a fost depistat la timp şi la faţa locului a fost chemată imediat Poliţia. Oamenii legii l-au căutat pe hoţ şi l-au găsit la etajul 2 al clădirii şi nu oriunde, ci în sala de protocol a băncii. Tot acolo, poliţiştii au găsit şi portofelul furat, pe care hoţul îl aruncase după un dulap.

Suspectul a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, iar azi dimineaţă a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt", a precizat şeful Serviciului Cabinet al IPJ Braşov, comisarul şef Ion Necşulescu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie