Braşov, destinaţie de vacanţă pentru o săptămână. Proiect pentru creşterea numărului de înnoptări la poalele Tâmpei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poiana Braşov FOTO Ioan Buciumar

ANAT şi autorităţile locale din Braşov vor să crească numărul mediu de înnoptări în cazul turiştilor care se cazează în judeţul Braşov

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi autorităţile locale braşovene pregătesc evenimentul „Braşov – destinaţie de vacanţă pentru o săptămână”. Aleşii judeţeni au votat asocierea dintre Consiliul Judeţean Braşov şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), prin care Braşovul şi împrejurimile să poată fi vizitate în sejururi de o săptămână. 

În perioada 5-12 mai va avea loc un Infotrip la care vor participa aproximativ 20 de persoane din cadrul agenţiilor de turism. La conferinţă vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai instituţiilor statului şi din mediul de afaceri local, asfel încât să poată fi stabilite colaborări pentru acţiuni comune în dezvoltarea turismului braşovean.

„Ideea evenimentului a venit în momentul în care am analizat durata medie a şederilor în judeţul Braşov, care este de două nopţi şi ne-am gândit să creştem această valoare”, a explicat George Cioceanu, vicepreşedintele ANAT, motivul pentru care se organizează evenimentul.

Cioceanu a mai precizat că, împreună cu Primăria Braşov, va încerca să le ofere turiştilor şansa să ajungă din Gara de Nord direct pe pârtie. Astfel, turiştii vor putea să-şi ia din Bucureşti un bilet care să-i ducă până nu numai până în gara din Braşov, ci până în Poiana Braşov, la baza pârtiei. 

Infotripul din luna mai implică vizitatea, pe parcursul celor 6 zile, a mai multor obiective turistice din judeţ, printre care Poiana Braşov, Vama Buzăului, Biserica Fortificată Hărman, Colinele Transilvaniei şi Ţara Făgăraşului.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Autostrada Braşov-Bacău rămâne cum s-a stabilit. Contestaţiile locuitorilor din satele traversate au fost respinse

Cum combatem traficul de persoane, pericolul imens la care sunt expuşi migranţii ucraineni

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent