Braşov: Concert la cumpăna dintre ani, în Biserica Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Biserica Neagră va avea loc un concert special

Braşovenii şi turiştii vor avea ocazia să asiste la un concert extraordinar dedicat anului jubiliar „Braşov, 775 de ani de la atestare (1235 - 2010)". Concertul va avea chiar pe 31 decembrie, de la ora 12.00.

Seria de concerte „La cumpăna dintre ani" din Biserica Neagră, a devenit deja o tradiţie, fiind organizate încă din 1999. Scopul evenimentelor muzicale este acela de a strânge fonduri pentru restaurarea unor orgi din zona Braşovului. Astfel, cei care doresc să asculte acest concert, trebuie să scoată din buzunar zece lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii cinci lei. Fondurile strânse vor avea ca destinaţie orga din Rupea, una dintre cele vechi orgi din România.

Toţi cei care doresc să petreacă o oră din ultima zi a anului 2009 în Biserica Neagră vor avea ocazia să asculte lucrări pentru orgă, vioară, trombon şi cor ale compozitorilor: R. Schumann, F. Chopin,  J.S. Bach. Martin Schneider  şi G.F.Händel, interpretate de Andreas Philippi (trombon), Valentin Jeinov (vioară), Corul de Tineret Bach al Bisericii Negre, dar şi Eckart şi Steffen Schlandt (orgă).

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”