Biserica Evanghelică face reparaţii la Bastionul Ţesătorilor. Clădirea, unică în lume, este a nimănui din cauza unei retrocedări care durează de 13 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bastionul Ţesătorilor nu are un proprietar cert deoarece problema retrocedării nu a fost nici acum rezolvată. Biserica Evanghelică a decis însă să facă câteva reparaţii pentru ca monumental istoric să nu se degradeze şi mai mult.

Biserica Evanghelică, Parohia Braşov a decis să asigure reparaţiile de urgenţă la imobilul Bastionului Ţesătorilor şi a înaintat o propunere Consiliului Judeţean Braşov în acest sens.

„Intervenţia va presupune lucrări care au ca obiectiv oprirea degradării monumentului şi constau în completarea cu ţigle, acolo unde acoperişul prezintă degradări, şi lucrări de tinichigerie pentru devierea apelor din zona clădirii. Biserica evanghelică doreşte ca prin aceste lucrări integritatea clădirii să fie asigurată până la următoarele lucrări de intervenţie. Bastionul face obiectivul unei proceduri administrative de retrocedare iniţiată de Biserica Evanghelică C.A. din România - Parohia Braşov. În această situaţie biserica evanghelică, deşi nu are obligaţie de proprietar, doreşte să contribuie la salvarea monumentului de categoria A“, se arată într-un comunicat al Bisericii Evanghelice.

Epopea proprietarului Bastionului Ţesătorilor datează încă de după al doilea război mondial. Atunci statul român a naţionalizat construcţia, a preluat-o practic, dar nu a făcut şi modificările în Cartea Funciară. Proprietar apare Biserica Evanghelică care deţinea Bastionul Ţesătorilor şi înainte de naţionalizare. Cu toate acestea este nevoie de retrocedare deoarece statul român a intrat în posesia obiectivului turistic în timpul comunismului. Administrator al bastionului este Consiliul Judeţean Braşov. Retrocedarea către Biserica Evanghelică durează de mai bine de 13 ani.  Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este cea care trebuie să rezolve situaţia.

Bastionul Ţesătorilor are o arhitectură unică în România. Construit în două etape, între anii 1421 – 1436 şi 1570 – 1573, el a fost încredinţat pentru întreţinere şi apărare breslei ţesătorilor de in, de unde îi vine şi numele. Bastionul are galerii superbe din lemn folosite iniţiată pentru tragere, dar care acum au devenit arenă de spectacole. Construcţia are şi două turnuri de observaţie şi ziduri groase de 4,30 de metri la bază. După restaurarea din anul 1910, Bastionul Ţesătorilor îşi schimbă destinaţia din fortificaţie de apărare în muzeu. Începând din anul 2002 curtea interioară, care se bucură de o acustică deosebită, datorată în mare măsură galeriilor din lemn de răşinoase a devenit scenă în aer liber pentru spectacole .
  

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei