Birou special pentru obiectele pierdute în autobuz sau troleibuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biroul funcţionează de luni până duminică. FOTORATBV SA

Braşovenii sau turiştii care îşi pierd actele sau anumite bunuri în autobuze le pot recupera de la biroul deschis de astăzi la terminalul Roman.

Persoanele care îşi pierd sau uită unele obiecte, banii sau actele în autobuze, staţii sau terminalele RATBV ai de astăzi o şansă în plus să le recupereze: operatorul de transport public de călători din municipiul Braşov a deschis un Birou de obiecte pierdute. Acesta va fi situat la casieria din capătul de linie Roman şi va fi deschis în zilele lucrătoare între orele 6.00 şi 22.00, iar sâmbăta şi duminica între orele 7.00 şi 21.00.   

„Prin acest nou serviciu gratuit pe care îl oferim utilizatorilor sistemului de transport public de călători acordăm un sprijin atât celor care şi-au pierdut ori şi-au uitat unele bunuri, cât şi celor care vor să-şi ajute semenii, înlesnind returnarea la proprietar a obiectelor sau valorilor ieşite temporar din posesie. Am luat toate măsurile pentru ca activitatea să se desfăşoare în bune condiţii, inclusiv pentru a preveni eventualele intenţii de fraudă, motiv pentru care s-a şi stabilit o procedură de lucru potrivit căreia bunurile vor fi returnate doar după ce ne asigurăm că persoana care revendică un bun este proprietarul acestuia. Dacă un obiect pierdut nu este revendicat, după 10 zile îl vom preda la Poliţie“, a declarat directorul general al RATBV S.A., Ovidiu Bucurei.

Persoanele care găsesc un bun sau document în mijloacele de transport în comun îl pot preda conducătorilor auto, pentru a fi apoi depus la Biroul dde obiecte pierdute. Pe site-ul www.ratbv.ro va fi realizată o secţiune dedicată acestei activităţi. 

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi