Bătrână de 83 de ani, violată şi apoi ucisă cu bestialitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus, la data de 5 martie 2017, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un individ, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de „violare de domiciliu”, „viol” şi „omor”.

La data de 6 martie 2017, Adrian-Liviu Avram, aflat în stare de reţinere, va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov.

„Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a rezultat faptul că, în ziua de 3 martie  2017, în jurul orei 22.00, inculpatul a escaladat gardul împrejmuitor al imobilului victimei, situat în comuna ameninţarea unui cuţit, după care a înjunghiat-o în partea stângă a gâtului, producându-i decesul”, a precizat procurorul Adrian Aldea.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie  Braşov – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete