Bărbatul atacat de tigru la ZOO Braşov şi-a pierdut braţul drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul este internat la Terapie Intensivă. FOTOArhivă.

Rănile suferite la braţ au fost foarte grave, astfel că medicii au fost nevoiţi să recurgă la amputaţie pentru a-l stabiliza pe bărbat şi pentru a îndepărta pericolul unei infecţii.

Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean Braşov, citaţi de Mediafax, bărbatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale care a durat aproximativ patru ore şi în urma căreia i-a fost amputat braţul. În prezent, bărbatul este în stare stabilă. Medicii spun că el va avea nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală peste două săptămâni.

Bărbatul rănit nu are o locuinţă şi se află în evidenţele Direcţiei, locuind de câteva luni la Centrul pentru persoane fără adăpost din Braşov, unde mai are drept de şedere doar până la sfârşitul anului. Fiind asistat social, bărbatul primeşte un ajutor de 125 de lei pe lună de la Primărie, iar pentru banii primiţi este obligat să lucreze în folosul comunităţii patru zile pe săptămână. El a fost repartizat, împreună cu alte nouă persoane, la Grădina Zoologică, unde avea sarcina de a face curăţenie, doar sub supravegherea tehnicianului veterinar, cu menţiunea să nu se apropie de cuştile animalelor. Cu toate acestea, marţi, bărbatul s-a apropiat de cuştile animalelor, fiind atacat de un tigru care i-a sfâşiat braţul drept, mai scrie Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală