Bărbat reţinut după ce a încercat să-şi omoare fratele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au început, la data de 6 aprilie 2016, cercetarea penală faţă de inculpatul paul Radu Pricopi, pentru tentativă de omor săvârşit asupra unui membru de familie.

Joi, 7 aprilie 2016, individul, aflat în stare de reţinere, a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov.

„Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, la data de 6 aprilie 2016, în timp ce se afla în locuinţa sa din municipiul Braşov, inculpatul Pricopi Paul Radu a încercat să îi suprime viaţa fratelui său, prin aplicarea unor lovituri de cuţit îndreptate spre zona superioară a corpului victimei, aceasta apărându-se cu ajutorul braţelor”, a precizat Adrian Aldea, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie