Bărbat dispărut găsit decedat de jandarmii montani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii montani au descoperit astăzi cadavrul unui bărbat, în vârstă de paroximativ 40 de ani, dispărut, între staţiunile Predeal şi Azuga, în Munţii Baiului.

Bărbatul de 49 de ani era originar din comuna Pătârlagele şi lucra cu ziua, fără forme legale, la cabana Gârbova situată în Munţii Baiului între Predeal şi Azuga. Acum trei zile, se pare după o ceartă cu patronul, bărbatul a plecat de la cabană în jurul orei 15.30 şi nu s-a mai întors. Patroana cabanei a fost cea care a sunat la 112 după două ore de la dispariţia bărbatului.

„În urma apelului primit la 112 salvamontiştii şi jandarmii montani au demarat căutările. Acestea au continuat în toată această perioadă folosindu-se inclusiv ATV-ul şenilat din dotarea postului montan Predeal, efective ale Jandarmeriei Braşov şi Prahova, dar şi colegii de la Salvamont. Astăzi la ora 12.00 bărbatul a fost găsit decedat, la 1-1,5 km distanţă de cabana Gârbova, într-o zonă împădurită şi nu pe un traseu montan. Corpul neînsufleţit a fost coborât în Valea Limbăşel, fiind preluat de Salvamont Azuga şi transportat la LML pentru autopsie. Cercetările sunt continuate de Poliţie oraşului Predeal sub coordonarea procurorului de caz“, ne-a declarat Ciprian Aldea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jardarmi Braşov. 

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online