Asistenţa medicală în şcoli, subfinanţată şi în criză de personal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Braşov a solicitat Ministerului Sănătăţii, prin Direcţia de Servicii Sociale, suplimentarea numărului de medici şi asistente medicale pentru cabinetele şcolare. Situaţia este îngrijorătoare şi ar trebui avută în vedere după ce zeci de copii din întreaga ţară s-au simţit rău în timpul programului şcolar.

Primăria Braşov a încheiat cu Direcţia de Sănătate Public (DSP) contractul nr. 1313/27 ianuarie 2016, prn care s-a stabilit plata pentru cele 60 de persoane angajate la serviciul de Asistenţă Medicală, personal insuficient pentru cele 72 de unităţi şcolare din municipiul Braşov. Conform organigramei aprobate, mai sunt necesare încă 28 de persoane, dar locurile sunt vacante din cauza lipsei de personal.

„Conform Ordonanţei Ministerului Sănătăţii nr. 1668/2011, privind metodologia de examinare a stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor, ar mai fi necesare încă 50 de posturi”, a declarat pentru newsbv.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Pentru cei 60 de angajaţi existneţi la începutul anului şi cele 28 de posturi suplimentare, necesarul pentru salarii est de 2,84 milioane de lei pentru 2016, dar de la Ministerul Sănătăţii s-au alocat doar 2,063 milioane de lei. În data de 16 martie, erau doar 58 de posturi ocupate, 33 vacante, dintr-un necesar de 138.

În unităţile şcolare şi preşcolare din Braşov asigură asistenţa edicală opt medici şi 42 de asistente medicale, la o populaţie preşcolară de 5847 de elevi şi şcolară de 14.427 de elevi, pentru care s-au făcut 2475 de acţiuni de prevenţie. Cabinetele studenţeşti sunt deservite de 2 medici şi trei asistente, pentru 18.969 de studenţi.

În privinţa cabientelor stomatologice şcolare, nu există medici şi asistente pentru elevi, iar pentru studenţi sunt terimedici şi două asistente.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG