ARMADA pentru afacerile braşovenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Institutul de cercetare va fi gata anul viitor, foto: unitbv.ro

Scopul Asociaţiei Regionale de Sprijin a Mediului de Afaceri pentru dezvoltare Durabilă (ARMADA) este construirea unui centru expoziţional.

Universitatea Transilvania, Camera de Comerţ şi Industrie şi Agenţia Metropolitană sunt principalii actori ai noii asociaţii. Noua structură vine ca o continuare a proiectului de realizare a institutului de cercetare ştiinţifică, orientat spre producţia high-tech, al Universităţii Transilvania, care va fi gata în martie 2011.

Centru de afaceri

„Pentru a crea eficienţa acestui institut şi pentru a crea în Braşov o zonă puternică de sprijin a mediului economic, dezvoltăm această structură, care va avea ca principal obiectiv pregătirea resurselor umane înalt-calificate pentru mediul economic şi sprijinirea eficientă a întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea de produse şi promovarea lor în mediul de afaceri", a spus Ion Vişa, rectorul Universităţii „Transilvania".

Chiar în vecinătatea institutului se va dezvolta o infrastructură, care va fi gata în doi-trei ani, cu ajutorul fondurilor europene. Este vorba despre construirea unui centru expoziţional de afaceri.

Mediul de afaceri va avea la dispoziţie ştiinţa cercetătorilor, iar împreună vor contribui la buget", a spus Nicolae Ţucunel, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie