Apa scumpă la Braşov. Suntem pe locul al doilea în Regiunea Centru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă la nivel naţional ne clasăm pe locul 14, în zona centrală a ţării doar Alba are un preţ mai mare decât Braşovul, scrie bzb.ro.

Compania Apa a majorat ultima oară tariful perceput pentru apă şi canalizare în vara anului trecut, ajungându-se la un preţ cumulat pentru aceste servicii de 6,93 lei metrul cub. Faţă de anul 2000, când un metru cub de apă rece costa 0,37 de lei, până în 2013, tariful a crescut de unsprezece ori, iar pentru canalizare, preţul a urcat de 57 de ori, de la 0,05 lei. Conform cifrelor oficiale, suntem însă pe locul 14 la nivel de ţară în ceea ce priveşte preţul perceput pe metrul cub de apă. Pe primul loc este Constanţa, unde localnicii plătesc 8,2 de lei pe metrul cub, urmată de Târgovişte, 8,53 lei/mc, Neamţ, 8,18 lei/mc, Buzău, 8,16 lei/mc sau Slatina, cu 7,87 mc. Apă mai scumpă plătesc însă în zona de centru a ţării doar localnicii din Alba, 7,09 lei/mc. Dintre judeţele învecinate, cea mai ieftină apă o are Sibiul, mai scrie bzb.ro.

Pe aceeşi temă:

Braşovul este lider la turism în Regiunea Centru

Salariul mediu net al braşovenilor a depăşit 1600 de lei

Braşovul este lider la exporturi în Regiunea Centru

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate