Apă curăţată cu microorganisme, la Braşov. Este mai curată şi tehnologia e prietenoasă cu mediul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Microorganisme care curăţă apa FOTO wastewater grecia

Compania Apa a studiat timp de trei ani beneficiile unei noi tehnologii de curăţare a apei, iar acum începe să o implementeze şi la alte staţii de epurare din judeţ

La Braşov, apa este curăţată cu ajutorul unor bacterii. O firmă din Grecia a reuşit să pună la punct o metodă de curăţare a apei prin această procedură, iar Compania Apa Braşov a decis să preia acest sistem. 

„Bacteriile din componenţa Ydro Process sunt obţinute prin selecţie şi înmulţire naturală, nu conţin materiale derivate de origine animală şi nu sunt periculoase pentru om, animale sau plante. În ultimii trei ani s-au efectuat testări, timp în care s-a observat reducerea cantităţii de nămol cu până la 55%, rezultate confirmate şi de cercetările efectuate de către specilaişti ai Universităţii din Stuttgart”, a precizat Cristian Stoian, reprezentant Compania Apa Braşov.

Metoda prezintă o serie de avantaje faţă de procedurile utilizate înainte. „Între avantaje amintim eliminarea mirosurilor prin reducerea concentraţiei de amoniac şi de hidrogen sulfurat, reducerea consumului de energie electrică în procesul de epurare a apelor uzate. Compania Apa Braşov este prima companie din România care a aplicat această tehnologie, cu scopul de a proteja mediul înconjurător şi locuitorii judeţului Braşov”, a mai precizat Stoian. 

Noua tehnică a fost testată în judeţul nostru încă din 2018, la Hoghiz, Lunca Câlnicului şi Feldioara. Acum, ea va fi folosită şi la Stupini, pentru apa din municipiul Braşov. 

Compania greacă Hydrotech Enviromental a patentat o metodă eficientă de tratare a nămolului din apele uzate, denumită Ydro Process, care a fost, ulterior, implementată în diverse unităţi de tratare a apelor reziduale industriale din Grecia. În 2012, a început prima implementare a procedeului la o staţie de epurare a apelor uzate municipale din oraşul Veria (60.000 de locuitori, 12.000 mc/zi, CCOCr = 500mg/l).

Procedeul a fost aplicat cu succes în Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu şi Asia la peste 200 de staţii de epurare municipal, echivalând cu o populaţie de 7.000.000 de oameni, care ar fi produs 1000 tone de nămol pe zi.

Ydro Process este un amestec de microorganisme naturale care conţin: enzime hidrolizante, culturi facultative, culturi aerobe şi micronutrienţi. Amestecul de bacterii Ydro Process îmbunătăţeşte procesul de tratare a apelor uzate, obţinându-se o calitate a efluentului potrivit standardelor legislaţiei europene actuale.

Produsele Ydro sunt livrate pe un suport de material uscat din tărâţe, în această stare păstrându-şi caracteristicile pe o perioadă de un an, potrivit datelor furnizate de producătorul grec.

Vă mai recomandăm:

 

Cabana Postăvarul, cea mai veche construcţie din Poiana Braşov, de la strălucire la decădere şi din nou la glorie

 

ISU Braşov, obligat să plătească unui angajat daune morale în valoare de 20.000 de lei. Cum s-a ajuns la asta

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei