Amenzi de peste 9.000 de lei pentru huliganii de la finala Cupei României, Dinamo-Steaua!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii braşoveni au întocmit 13 dosare penale şi au dat 40 de amenzi în valoare de 9.400 de lei suporterilor care au tulburat liniştea şi ordinea publică, miercuri, la Finala Cupei României - Timişoreana, dintre echipele Steaua şi Dinamo. 

Deşi măsurile de ordine şi siguranţă publică au fost aplicate strict în conformitate cu prevederile legale de către forţele de ordine ale Jandarmeriei, au existat şi incidente în urma cărora au fost aplicate 40 de amenzi în valoare de 9.400 de lei pentru suporterii care au tulburat ordine şi liniştea publică.

De asemenea, au fost întocmite şi 13 dosare cu actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru diferite infracţiuni
", se precizează într-un comunicat de joi al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Braşov.

Cele 13 dosare penale au fost întocmite pentru mai multe tipuri de infracţiuni. Astfel, un suporter s-a ales cu dosar penal pentru că a intrat în incinta arenei sportive cu toate că avea interdicţie pentru a participa la competiţiile sportive, iar un altul pentru că a tulburat ordinea şi liniştea publică având un comportament violent.

Alte patru persoane sunt cercetate penal pentru că au introdus şi au folosit în interiorul arenei sportive obiecte artizanale pe bază de amestecuri pirotehnice, iar alte cinci pentru că aveau asupra lor obiecte pirotehnice.

Jandarmii au mai întocmit dosare penale pentru două infracţiuni de „uz de fals", după ce au prins doi bucureşteni în timp ce ofereau spre vânzare bilete de acces contrafăcute la supra-preţ. Asupra lor au fost găsite 27 de bilete contrafăcute, cu serii identice, dar şi suma de circa 1.800 de lei obţinută în urma vânzării biletelor.

Miercuri seară, pe Stadionul Tineretului din Braşov s-au aflat aproximativ 8.000 de spectatori, dintre care 2.500 de suporteri ai echipei F. C. Steaua Bucureşti şi 2.500 de suporteri ai echipei F. C. Dinamo Bucureşti şi aproximativ 3.000 spectatori, invitaţi şi suporteri braşoveni.

Pe timpul desfăşurării partidei au fost aprinse fumigene şi au fost folosite două petarde în sectoarele ocupate de galeria echipei Dinamo Bucureşti. De asemenea, au fost aprinse torţe care au fost aruncate spre terenul de joc în sectoarele ocupate de galeria echipei Steaua Bucureşti.

În timpul meciului, au mai fost depistate persoane care nu au respectat cerinţele impuse de forţele de ordine privind adresarea de injurii şi gesturi obscene, persoane care au refuzat să se legitimeze sau care au încălcat interdicţia de a consuma băuturi alcoolice în imediata apropiere a arenei sportive.

 De asemenea, în Piaţa Sfatului, unde a fost amplasat un ecran uriaş pe care s-a transmis în direct meciul de fotbal, s-au aflat aproximativ 3.000 de persoane. Nici aici nu au lipsit incidentele, însă au fost considerate minore de către jandarmi.

„Incidentele minore apărute în zonă au fost aplanate ferm de efectivele Jandarmeriei, acestea aplicând sacţiuni contravenţionale, iar cei în cauză au fost duşi la secţiile de poliţie, în vederea identificării şi stabilirii încadrarii juridice a faptelor", se arată în comunicat.

În schimb, la drumul de întoarcere către Capitală a suporterilor celor două echipe nu s-au întregistrat incidente, suporterii fiind însoţiţi tot de efectivele Jandarmeriei Bucureşti.

Formaţia Steaua Bucureşti a câştigat Cupa României-Timişoreana pentru a 21-a oară în istoria sa, după ce a învins, miercuri, pe stadionul Tineretului din Braşov, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Dinamo Bucureşti, în ultimul act al competiţiei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor