Amenzi de până la 5.000 de lei pentru cei care fac grătar în pădure. Care sunt locurile amenajate special pentru picnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pietrele lui Solomon este una dintre cele trei zone din Braşov unde se poate face grătar. FOTOArhivă.

Persoanele care vor face grătar în locuri nepermise riscă amenzi cuprinse între 2.000 şi 5.000 de lei. În Braşov, Primăria a amenajat mai multe zone special pentru picnic. Nici aici cei care lasă mizerie nu scapă de amenzi. Dacă aruncă gunoaie pe jos, vor scoate din buzunar 500 de lei.

Poliţiştii locali vor face controale împreună cu pădurarii şi vor da amenzi celor care nu respectă regulile pentru picnic şi grătare în aer liber. Controalele se vor desfăşura pe tot parcursul acestei minivacanţe de 1 Mai, în toate zonele devenite obişnuite pentru amatorii de grătre, dar nu numai.

„Printre normele prevăzute de Legea nr. 54/2012 cunoscută drept Legea picnicului se numără şi obligativitatea aprinderii focului doar în locurile special amenajate şi supravegherea acestuia în permanenţă. Pentru încălcarea acestor principii amenda este de la 2.000 la 5.000 de lei. De asemenea, se penalizează şi aruncarea deşeurilor la întâmplare şi nu la coşurile de gunoi sau în zonele afectate depozitării reziduurilor menajere. Cu alte cuvinte, trebuie să lăsaţi curăţenie în urma dumneavoastră. Totodată, cetăţenilor care merg la grătare în spaţiile special amenajate le reamintim că trebuie să aibă o conduită civilizată, dar şi să păstreze în bună stare perimetrul destinat picnicului, mai ales că sancţiunile ajung până la 500 de lei, pentru nesocotirea acestei ultime reguli. Controalele tematice desfăşurate de Poliţia Locală Braşov sunt organizate pe tot parcursul întregului sezon de grătare, care debutează, în mod obişnuit, la fiecare 1 Mai“, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Locale.

Zone speciale pentru picnic

În prezent, în municipiul Braşov sunt amenajate trei zone de picnic care oferă vetre pentru grătare, dar şi coşuri de gunoi. Cele mai multe locuri pentru picnic sunt amenajate în zona „La Iepure“ din Răcădău, unde au fost montate 64 de mese, bănci, dar şi 64 de vetre pentru grătar. Celelalte locuri speciale de grătar din municipiu sunt la Pietrele lui Solomon, unde sunt 35 de mese şi vetre, iar alte două locuri sunt în cartierul Noua, respectiv lângă lac, unde sunt aproximativ 50 de mese.

Lacul de la Noua poate fi considerat locul perfect de relaxare. Cei mici se pot juca în două parcuri special amenajate, iar cei mari se pot plimba într-un peisaj de vis. Sute de braşoveni vin zilnic să se relaxeze la lac, să stea pe o bancă sau pur şi simplu să facă o baie de soare. Şi cum românilor le place să iasă la grătar, la Noua a fost amenajată şi o zonă specială pentru picnic. Au fost montate mese şi scaune din lemn, dar şi copertine care să-i ferească pe oameni pe ploaie, dar şi de arşiţa soarelui. Zeci de locuri de grătar sunt la Noua, iar vara ca să prinzi un loc trebuie să te trezeşti devreme.

Zona Pietrele lui Solomon se află în partea nord-vestică a Masivului Postăvaru, între Muntele Tâmpa şi rezervaţia Stejerişul Mare. Este un adevărat defileu natural cu peisaje superbe şi mult aer curat. La Pietrele lui Solomon se poate ajunge din cartierul istoric Şchei, prin Piaţa Unirii. De aici drumul de 2 kilometri se poate parcurge pe jos într-o jumătate de oră. În zonă este şi un perete natural de escaladă foarte căutat de amatorii de senzaţii tari. De la Pietrele lui Solomon se poate ajunge pe jos şi în Poiana Braşov, prin pădure pe drumul vechi.

Pietrele lui Solomon este şi zona unde în fiecare an Junii  ţin petrecerea din Duminica Tomii (prima duminică după Paşte) şi unul dintre cele mai căutate locuri de picnic din Braşov. În zonă sunt mese şi au fost amenajate vatre speciale pentru grătar pentru ca mediul să nu fie distrus.

Se spune că în urma unor disfuncţii magnetice zona este încărcată de ioni negativi care pot ameliora bolile cardio-vasculare. Ajută foarte mult şi aerul curat, liniştea şi susurul aperi cristaline. Specialiştii au confirmat faptul că zona este încărcată energetic.

Loc de picnic şi la Râşnov

Autorităţile locale din Râşnov au amenajat în Colţii Cheii, pe aproximativ 35 de hectare, un loc special destinat celor care vara ies la gratare sau care preferă vacanţele la cort în mijlocul naturii.

Au fost construite foişoare, mese şi băncii de picnic din lemn, au fost amenjate vetre de foc, locuri joacă şi de practicare a unor sporturi în aer liber – teren de fotbal cu gazon, teren cu nisip pentru volei.  În zonă există şi un traseu de mountain-bike, zona Râşnovului fiind cunoscută amatorilor de sporturi extreme, de la ciclism montan, la enduro, escaladă şi alpinism, până la bungee jumping şi coborâre cu tiroliană.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG