Amenzi de până la 2000 de lei pentru persoanele şi firmele care nu curăţă zăpada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia Locală va face controale în următoarea perioadă. FOTOPoliţia Locală

Potrivit unei hotărâri de consiliu local atât persoanele fizice, cât şi firmele sunt obligate să cureţe săpada şi gheaţa din faţa caselor sau a sediilor în care îşi desfăşoară activitatea. Cei care nu fac acest lucru risăc amenzi de până la 2000 de lei.

Poliţia Locală Braşov îi sfătuieşte pe braşoveni să îşi cureţe zăpada şi gheaţa din faţa casei. Aceeaşi recomandare este transmisă şi firmelor din municipiu. De asemenea, în cazul în care sunt ţurţuri pe acoperişul imobilelor, cetăţenii trebuie să ştie că sunt obligaţi să ia măsurile legale în vederea îndepărtării acestora, evitând astfel accidentele cauzate de topirea gheţii, fenomen ce poate deveni inamic atât pentru pietoni, cât şi pentru maşinile parcate în zonă. 

Dacă nu respectă recomandările reprezentanţii instituţiilor, societăţilor comerciale, dar şi asociaţiilor de proprietari trebuie să ştie că se expun unor amenzi destul de mari.  

Conform HCL 627/2007 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare în Municipiul Braşov „Utilizatorii, persoane fizice sau juridice, instituţii publice de pe raza Municipiului Braşov, au obligaţia (art. 95) să îndepărteze zăpada şi/sau gheaţa existentă pe trotuare şi alei pietonale pe toată lăţimea acestora sau cel puţin doi metri în dreptul imobilelor unde locuiesc, îşi desfăşoară activitatea sau pe care le folosesc în alte scopuri“.

Acelaşi regulament prevede, pentru persoane fizice amenzi între 500 şi 1000 de lei, iar pentru persoane juridice de la 1000 la 2000 de lei. 
Menţionăm că au fost aplicate sancţiuni şi anii trecuţi mai ales firmelor care au ignorat legislaţia în vigoare, punând în pericol viaţa şi integritatea pietonilor prin neîndepărtarea gheţii si zăpezii din faţa clădirilor.
 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani