13 braşoveni, trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie. Printre ei se numără şi un poliţist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inculpaţii au fost trimişi în judecată, în luna mai, de către procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. De asemenea, s-a dispus încetarea urmăririi penale în patru dosare penale având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală, întrucât prejudiciul a fost recuperat.

Printre cei anchetaţi se numără un agent de poliţie din cadrul IPJ, trimis în judecată în data de 23 mai, pentru infracţiuni de corupţie.

„În fapt, s-a reţinut că inculpatul M.D. în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în data de 20.04.2008, a întocmit, în fals, un proces-verbal de constatare a contravenţiei, atestând în mod nereal, cu ştiinţă, faptul că un accident de circulaţie ar fi fost produs la data de 18.04.2008 de către partea vătămată B.V, (aflată în străinătate la acel moment) deşi acesta fusese produs la data de 13.04.2008 de către numitul M.L.G. Prin actul întocmit în mod nereal partea vătămată B.V a fost sancţionată contravenţional cu suma de 400 lei şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, încălcându-i-se interesele legitime ale acesteia  şi producând un avantaj patrimonial şi nepatrimonial numitului M.L.G (acesta nefiind sancţionat contravenţional şi nu i s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce). De asemenea, s-a reţinut că inculpatul a sustras din gestiunea postului de poliţie declaraţia iniţială  de tamponare a învinuitului C.I, înlocuind-o cu o alta necorespunzătoare adevărului şi l-a ajutat pe acesta din urmă să inducă în eroare reprezentanţii unei societăţi de asigurare, în scopul de a obţine un folos material injust constând în cheltuielile ocazionate de reparaţia autoturismului pe care-l condusese la data de 13.04.2008", se precizează în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Procurorii au mai trimis în judecată alte două persoane care au încercat să mituiască un poliţist de la Transporturi Feroviare pentru ca acesta să nu îi cerceteze pentru un furt pe care inculpaţii l-au comis în în aceeaşi zi.

Tot în faţa judecătorilor va ajunge şi un braşovean de 51 de ani, acuzat de evaziune fiscală. „În fapt, s-a reţinut că inculpatul,  în calitate de administrator al SC CC DP Braşov,  în perioada aprilie 2004-ianuarie 2006, a reţinut şi nu a vărsat,  cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă sumele reprezentând impozitele şi contribuţii datorate statului prin reţinere la sursă, respectiv contribuţiile individuale la şomaj, la pensia suplimentară, la asigurări de sănătate, cauzând un prejudiciu în valoare de 38.748 lei bugetului consolidat al statului", mai precizează procurorii.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget