Vocea Brăilei: Ultima zvâcnire pentru un fleac!

I-am văzut şi pe unii şi pe alţii. Ziua 1: Mai întâi i-am întâlnit pe tinerii neburtoşi, plini de energie, cu idei năstruşnice şi pancarte dintre cele mai diverse, frumos colorate, curios de mici, adesea cu inscripţii greu de înţeles pentru bunicii din rândul doi.

Ziua 2: I-am văzut şi pe ceilalţi, a doua zi. Energici şi ei. Paranteză: S-a învineţit piaţa Ieşilor când a venit Paşcaniul, mi s-au umplut nările de miros greu, nu miros de ţăran adevărat venit din fundul Moldovei la miting, ci de „ober" tatuat, transpirat, ras în cap, bătăuş şi ... „rânjitor" privind la dorsalul „doamnei".
Am crezut că prima experienţă a fost cea mai îngrozitoare. Să fii tu martor la atâta buluceală, atâta furie, atâta înverşunare nefalsificată...Am crezut că asta e tot! Dar n-a fost aşa! Am trăit şi experienţa cu numărul doi când, bunici, altminteri respectabili, te luau de-o aripă şi te înlăturau cu „Dă-te fă, ce dacă eşti de la presă! Io cum fac poză cu tilifonu?!".
A fost drăguţ să vezi cum golani, care fluieră mârlăneşte pe stradă, se luptă corp la corp pentru un amărât de tricou: „Vreu şi io! Vreu şi io!". Şi-odată mi s-a întunecat orizontul şi mi-am zis: „Eu ce caut aici?!".
Întâmplare: După ei a rămas o sticlă cu un lichid incolor. Colegul meu se înfige să bea, crezând că-i apa noastră adusă de la Brăila. Îl văd cum se schimonoseşte şi scuipă scârbit: „E palincă", zice. „Pardon- zic- e rachiu, că doar suntem în Moldova. Las-o jos câ-ţi iei bătaie dacă te prind ăştia că le bei antigelul". Şi aşa a făcut. Ne-am tirat cu ochii goi, privind la fântânile arteziene din centrul Iaşiului în care, cu nebunească furie, se spăla Cezar, personajul acela bărbos care a descoperit, mai ieri, ia şi iţarii româneşti.
Mi-am amintit că l-am văzut şi la Brăila pe tipul spilcuit pe care „bunicii respectabili" voiau să-l pozeze acum cu zoom. Mi-am amintit că mirosea aşa tare a o chestie necunoscută încât mi-am zis: „Parfumul lui costă cât apartamentul meu, n-are rost să scotocesc în memoria olfactivă, nu-l voi identifica!".
Mi-am amintit că acelaşi tip, întrebat despre Dosarul „Milionul de euro pentru Geoană" al domnului GBS de la Brăila a replicat: „Şi ce dacă?! Cel mai bun exemplu este Adrian Năstase care a fost achitat după opt ani, suferinţa rămâne a domnului Năstase, nu-i dă nimeni înapoi cei opt ani".

Era momentul victimei Năstase. La scurt timp, macazul s-a schimbat. Televizoarele s-au umplut de DNA, DIICOT, împuşcături, Rahova, Jilava, Spitalul Floreasca...
Se întâmpla pe 5 iunie a.c., înainte de Locale, când câinii umblau cu colaci în coadă pe malul Dunării, iar mitingurile se încheiau cu zburătăcirea unei duzine de porumbei- nu toţi albi- spre cablurile de înaltă tensiune, că orizontul- să fim serioşi- nu prea se mai vede.
Ziua 1: I-am văzut şi pe ceilalţi- ce-i drept, nu la Brăila- ci într-un spaţiu mult mai deschis, zile în şir am văzut bleu în faţa ochilor. Recunosc că nu m-am lipit de nicio replică nesărată şi asta nu pentru că nu m-aş fi comportat ca un jurnalist, ci probabil pentru că am ştiut să-mi curăţ bocancii de nisip mai înainte de a formula întrebările. Dar, nu asta contează!
Nu i-am văzut pe ăştia la Brăila şi nu-mi pare rău. De ce ar fi venit la Brăila?! I-a invitat cineva? Le-a oferit cineva un borş de peşte pe malul bătrânului fluviu, la umbra salcâmilor lui Sebastian? Care salcâmi? Care fluviu? Că...la felul în care au dispărut toate- portul, Zona Liberă, Progresul, Ceprohart, Donaris, Combinatul de la Kilometrul 10, clădirile istorice din Centrul Vechi, podul peste Dunăre, Aeroportul, pot să cred că, în scurt timp, va dispărea şi fluviul.

Îl vor şterge, pur şi simplu de pe hartă şi-l vor duce pe acolo pe unde trebuie, că, deh, stă în puterea lor să schimbe lumea, să răstoarne ziua de mâine şi să se pupe-n bot cu îngerii care dau ploaia, vântul, canicula şi codurile galbene.
Problema este: Ce căutăm noi aici?! Noi, aceia care nu ne regăsim nici colo, nici colo? Ce căutăm noi aici? Trăim în ţara lor, mâncăm din pâinea lor, dormim pe iarba lor. Şi unii şi alţii îşi arogă paternitatea acestei ţări. Dar noi? Noi care încă le mai plătim pensiile?! Noi? Încotro?