Vine frigul! Pompierii atrag atenţia asupra incendiilor izbucnite din cauza coşurilor necurăţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au avut mult de lucru. FOTO: ARHIVĂ NICOLETA BUTNARU

Odată cu răcirea vremii, pericolul izbucnirii incendiilor creşte din cauza exploatării necorespunzătoare a sobelor cu sau fără acumulare de căldură, neîntreţinerea coşurilor de evacuare a fumului, aruncarea cenuşei cu jar în apropierea furajelor sau construcţiilor.

Numai în luna noiembrie 2011, patru incendii au avut drept cauză neglijenţă în folosirea sobelor sau defecţiunile la coşurile de evacuare.
În scopul evitării producerii unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea" a demarat o acţiune de informare preventivă, în cooperare cu personalul cu atribuţii în domeniul din cadrul autorităţii publice locale şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Acţiunea s-a desfăşurat în cartierele Chercea şi Brăiliţa din municipiul, unde s-au înregistrat cele mai multe incendii la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti din judeţul Brăila.
Echipele mixte au verificat modul de depozitare a furajelor, materialelor folosite la alimentarea mijloacelor de încălzire, starea coşurilor de fum şi au fost distribuite materiale de informare preventivă specifice sezonului rece.
Înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum vor fi verificate şi reparate, coşurile de fum vor fi tencuite la exterior în zona podului, asigurându-se izolarea corespunzătoare faţă de elementele combustibile şi vor fi curăţate de funingine periodic, materialele combustibile vor fi amplasate la o distanţă de cel puţin un metru faţă de mijloacele de încălzire, evacuarea cenuşii se va face doar în locuri amenajate în acest scop numai după ce se vor stinge resturile de jar, în faţa sobelor se vor amplasa o tablă ce va asigura protecţia faţă de căderea accidentală a jarului, iar copiii nu vor fi lăsaţi singuri în casă cu mijloace de încălzire în funcţiune, surse de foc deschis.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG