UPDATE Tânărul care a violat şi ucis o bătrână a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristinel Gheorghe, 21 de ani, cu antecedente încă din minorat, tot pentru viol, a fost arestat pentru 29 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol urmat de moartea victimei.

Pentru fapta sa, bărbatul riscă până la 25 de ani de închisoare. 

Reamintim că, în seara zilei de joi, el a dat buzna în casa unei bătrâne din Perişoru, a bătut-o şi a violat-o. Ulterior, femeia de 82 de ani a fost găsită moartă de către poştaşul satului.

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au pornit pe urmele agresorului. Primul din cercul de suspecţi a fost, aşa cum au intuit poliţiştii care au realizat o hartă criminogenă a zonei, Cristinel Gheorghe, care mai făcea curăţenie prin curtea femeii, iar în acea zi îi tăiase lemne şi chiar primise de la ea bani, bani cu care s-a îmbătat la cârciuma din sat mai înainte de a comite fapta.

Tânărul a mai comis o faptă similară în 2010. Atunci, el a acostat o fată de 16 ani, cu handicap, a dus-o în cimitir şi a violat-o.

A primit 4 ani de închisoare dar, fiind minor şi ieşind la muncă, n-a stat decât doi ani la Tichileşti.

Acum, riscă cea mai grea pedeapsă din Codul Penal. Numai flerul şi buna organizare a judiciariştilor a făcut ca individul să fie prins imediat, la nici 24 de ore după comiterea faptei.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort