UPDATE Peste 200 de oameni la un nou protest la Brăila, pe platoul din Piaţa Independenţei, faţă de legile cu dedicaţie pregătite de PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Să spunem NU legilor cu dedicaţie, să spunem NU corupţiei, să spunem DA statului de drept, să le arătăm că ne pasă! Acesta este îndemnul care circulă pe reţelele de socializare, în Brăila, chemând cât mai mulţi participanţi la o adunare de protest programată pentru duminică, 29 ianuarie, pe platoul din Piaţa Independenţei, între orele 17.30 - 20.30.

UPDATE 19.45 Numărul brăilenilor care au ieşit să protesteze este dublu faţă de duminica trecută. Astfel, peste 200 de persoane au ieşit pe platoul din Piaţa Independenţi, afişând pancarte cu mesaje precum ”Vrem sistem de sănătate, fără hoţi în libertate!” sau ”Vă grăbiţi la furat, asta este important!”.

Astfel de acţiuni de protest s-au mai derulat şi în săptămâna 16 - 22 ianuarie, participarea ajungând de la 30 de persoane la peste 100.

Astfel, dacă joi şi vineri abia dacă s-au strâns câte 30 de protestatari, pe 22 ianuarie, duminică seară, numărul acestora a sărit de 100. Până la ora 19.00, 103 oameni au semnat o petiţie prin care se declară împotriva adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă prin care să se legifereze amnistia şi graţierea.

La Brăila, a fost mai degrabă o pichetare decât un miting de protest propriu-zis. Participanţii au afişat pancarte cu texte precum ”Hoţilor, totul are o limită!”, sau ”Fără amnistie, staţi în puşcărie!”. Cineva mai creativ a venit cu un tablou în care Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, este acuzat că perverteşte sensul cuvântului ”A ierta”.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG