Un vis împlinit pentru Brăila: oraşul care a dat nataţiei româneşti două mari campioane, Diana Mocanu şi Camelia Potec, va avea, în sfârşit, un bazin decent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu câţiva ani, când Diana Mocanu şi Camelia Potec deveneau campioane olimpice la nataţie, s-a comentat mult asupra faptului că Brăila nu deţine un bazin în care înotătorii să se poată antrena în condiţii decente Abia acum acest vechi deziderat al oraşului de la Dunăre începe să devină realitate. Recent, au început lucrările pentru realizarea unui bazin olimpic ultramodern.

Construcţia se realizează în cadrul unui contract încheiat de Compania Naţională de Investiţii cu antreprenorul general "Midanne Invest Grup" din Bucureşti. Investiţia se ridică la circa 8 milioane de euro, iar beneficiarul final este municipalitatea locală care, începând din primul semestru al anului 2016, ar trebui să dispună de un complex sportiv cu o capacitate maximă de 1.000 locuri.

"Este un proiect pe care noi l-am depus în 2009 la Compania Naţională de Investiţii, instituţie care a realizat apoi întreaga procedură pe partea de achiziţie publică. Proiectul are o valoare de circa 32 milioane lei şi este programat să se finalizeze în primul trimestru al anului 2016. Este un obiectiv foarte important pentru brăileni, mai ales că oraşul nostru are tradiţie în nataţie şi a obţinut rezultate foarte bune la competiţii internaţionale", declară primarul Brăilei, Aurel Simionescu.

Pentru a putea organiza competiţii continentale, bazinul de înot olimpic va avea o lungime de 50 metri şi o lăţime de 25 metri, 10 culoare, fiecare dintre ele având lăţimea de 2,5 metri şi o adâncime a apei de maximum 2 metri. Baza sportivă va dispune de sală de forţă, saună, vestiare spaţioase, grupuri sanitare, cabinet medical şi cabinet antidoping.

Şcoala brăileană de nataţie a obţinut, de-a lungul timpului, rezultate remarcabile. Cele mai de seamă exponente ale acesteia sunt campioanele olimpice Diana Mocanu şi Camelia Potec.

Diana Mocanu a obţinut, în 1999, 3 medalii de aur la europenele de juniori şi 2 titluri balcanice, iar în 2000 a cucerit 7 medalii, - 3 de aur, 3 de argint şi un bronz - la Campionatele Europene de seniori şi 2 titluri olimpice la Sidney. Un an mai târziu, la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, brăileanca a cucerit o medalie de aur şi una de argint.

Camelia Potec a performat în 2004, la Olimpiada de la Atena, unde a cucerit aurul în proba de 200 m liber. Înotătoarea, lansată în marea performanţă de profesorul Ion Ionescu la LPS Brăila, are în palmares 2 medalii de bronz la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, în 2001 la 200 m liber şi Roma în 2009 la 1500 m liber şi este, de asemenea, multiplă campioană europeană de junioare şi senioare.




 

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model