Un şofer s-a urcat băut la volan şi a intrat cu maşina într-un stâlp de electricitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 28 de ani este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului după ce a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, şi a lovit un stâlp de electricitate.

Pe 31 octombrie, un brăilean, în vârstă de 28 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe şoseaua Buzăului din Brăila, în sensul giratoriu situat la intersecţia cu Calea Călăraşilor, a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp de electricitate.

”În urma testării  acestuia cu aparatul etilotest a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,77 mg/l, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele tânărului pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

                                                                                      

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început