Un fenomen care capătă amploare: conducători auto surprinşi în trafic, deşi nu aveau permis de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 19 şi 21 aprilie, poliţiştii rutieri au identificat în trafic mai mulţi şoferi în timp ce conduceau autoturisme, deşi nu aveau acest drept. Unul dintre aceştia era şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pe 19 aprilie, poliţiştii din cadrul secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Tichileşti, în timp ce acesta conducea maşina pe raza localităţii.

Poliţiştii i-au solicitat conducătorului documentele maşinii, iar cu ocazia verificării acestora s-a constatat faptul că numerele de înmatriculare ale vehiculului sunt expirate din data de 13.04.2019. Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul neînmatriculat.

O zi mai târziu, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Făurei l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din satul Jugureanu, comuna Ulmu, în timp ce conducea autoturismul pe raza localităţii de domiciliu.

”În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au condus la spital pentru recoltarea unor probe în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără permis şi refuzul de la prelevarea de mostre biologice. Tot fără permis a fost depistat circulând, pe strada Şcolilor din Brăila, şi un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Brăila. Constatarea a fost făcută pe 21 aprilie de către poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier. Şi pe numele acestuia, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate