Un fenomen care a intrat deja în cotidian: şoferi băuţi şi fără permis la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Doi conducători auto, de 49 şi 51 de ani, sunt cercetaţi pentru conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului şi fără permis.

Pe 22 martie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au oprit în trafic, pe un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Roşiori din municipiu.

”Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o concentraţie de 0,83 mg/l alcool, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.  Două zile mai târziu, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din oraşul Însurăţei, în timp ce conducea un vehicul pe raza municipiului.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că brăileanul avea dreptul de a conduce suspendat. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”