Un copil de 10 ani a murit după ce i-a căzut o bucată de zid în cap. Nimeni nu poate fi tras la răspundere. Constructorul zidului a decedat de multă vreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul n-a putut fi salvat. FOTO: ADEVĂRUL

Tragedie într-o familie din municipiul Brăila, după ce un copil de 10 ani, care s-a urcat pe un zid ce a fost construit în urmă cu 20 de ani, a căzut, iar o bucată din perete s-a prăbuşit peste el. Cel ce a construit zidul a murit de câţiva ani. El intenţiona să-şi facă acolo un garaj.

Dispecerul din cadrul I.P.J. Brăila a fost sesizat telefonic, prin apelul de urgenţă 112, de către brăileanul P.Daniel (18 ani), cu privire la faptul că, în curtea interioară a blocului în care locuieşte, un zid din BCA, construit între peretele blocului A36bis, situat pe strada Comunarzi, şi un garaj din tablă, a căzut peste un copil, care, în urma evenimentului, se află în stare de inconştienţă.

După ce a fost transportat la Secţia UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, victima de 10 ani, din Brăila, a decedat.

"Cercetările au fost preluate de judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale-linia de muncă Violenţă, care au stabilit că, în timp ce se juca nesupravegheat în locul amintit, băiatul s-a urcat pe un zid cu înălţimea de circa 2 metri şi lăţimea de 1,60 metri, care, din cauza rezistenţei scăzute, a cedat, iar mai multe bucăţi de BCA au căzut peste copil", ne-a declarat inspector principal Jenel Sogor, purtător de cuvânt IPJ Brăila.

Acesta a fost transportat de urgenţă la spital, unde, la orele 21:15, s-a constatat decesul.

Poliţiştii au mai stabilit că respectivul zid a fost construit în urmă cu aproximativ 20 de ani, de către un brăilean care în prezent este decedat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete