Un comerciant a rămas fără aproape două tone de morcovi pentru că nu a putut face dovada provenienţei acestora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au amendat şoferul unei autoutilitare şi i-au confiscat toată marfa, în baza legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Pe 1 noiembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe Şoseaua de Centură, pe un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din judeţul Galaţi, în timp ce transporta cu un autovehicul 430 de bucăţi de şipcă metalică.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţinea documente justificative ale acestora. În baza legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

În aceeaşi zi, oamenii legii l-au oprit în trafic, pe strada Roşiorilor din municipiul Brăila, pe un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din judeţul Iaşi, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 1.941 de kilograme de morcovi fără a deţine documente de provenienţă a acestora.

În baza legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, legumele au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost amendat.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată