Un bărbat s-a trezit cu o maşină pe terasa casei unde locuia. Şoferul a scăpat autoturismul de sub control după ce a adormit la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 28 de ani este cercetat pentru distrugere şi conducerea unui vehicul neînmatriculat după ce a adormit la volan, iar autoturismul pe care îl conducea s-a oprit pe terasa unui imobil. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Pe 14 noiembrie, un tânăr de 28 de ani, din Brăila, în timp ce conducea autoturismul pe DE 584, pe raza comunei Viziru, din cauza oboselii excesive, a pierdut controlul autovehiculului şi a ieşit în afara părţii carosabile, intrând în terasa unei locuinţe.

”În urma accidentului, au rezultat numai pagube materiale, acesta provocând distrugerea peretelui exterior al terasei, prejudiciul fiind estimat la suma de 5.000 de lei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că vehiculul are autorizaţia de circulaţie provizorie expirată, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru distrugere şi conducerea unui vehicul neînmatriculat. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani