Un avocat mort de beat a făcut ţăndări opt maşini şi-un stâlp. De ce spun martorii că a avut noroc chior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă de la locul accidentului de la Brăila FOTO Grupul Şoferilor din Galaţi

Accidentul s-a produs miercuri seară, în cartierul Hipodrom din Brăila. Surprinzător, în ciuda faptului că pagubele sunt mari, iar  împrejurările producerii evenimentului au fost foarte violente, niciun om nu a fost rănit grav.

Accident spectaculos, miercuri seara, în jurul orei 19.00, în cartierul Hipodrom din Brăila. Un şofer în vârstă de 40 de ani, beat bine de tot, a scăpat maşina de sub control şi a lovit opt autoturisme şi un stâlp de electricitate pe o stradă din municipiu.

Bărbatul aflat la volan, care este avocat în cadrul Baroului Tulcea, se deplasa cu autoturismul dinspre Aleea Parcului către strada Hipodrom şi ar fi pierdut controlul volanului lovind maşinile parcate de ambele părţi ale străzii.

Cum nimic nu este întâmplător în astfel de accidente, şoferul cu apucături de cascador a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, prilej cu care a rezultat o alcoolemie de 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Surprinzător este că în ciuda faptului că accidentul a fost unul foarte violent, nicio persoană nu a fost rănită grav. De altfel, doar şoferul implicat s-a ales cu câteva răni minore.

Martorii au povestit, însă, că  lipsa victimelor este consecinţa unui noroc ieşit din comun. Întâmplarea a făcut să nu vină nicio maşină din sens opus, iar pe stradă să nu fie pietoni angajaţi în traversare pe traseul vijeliosului şofer.

Poliţiştii i-au întocmit  avocatului dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!