Uimirea polițiștilor care au oprit o mașină în trafic, pentru o abatere minoră. Ce au găsit în portbagaj

0
Publicat:

Poliţiştii brăileni au descoperit substanţe interzise la deținere într-un autoturism care a fost oprit în trafic, deoarece şoferul nu purta centură de siguranţă.

Polițiștii au găsit în mașină 10 fiole cu substanțe interzise la deținere FOTO arhivă Adevărul

Poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Piaţa Traian, din municipiu, fără a purta centura de siguranţă.

„În urma controlul autovehiculului, poliţiştii au descoperit în portbagaj zece fiole cu substanţe interzise la deţinere. Substanţele interzise au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor conform Legii 104/2008 privind deţinerea şi transportul de substanţe anabolizante dopante interzise”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.

De asemenea, șoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.160 de lei, conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Droguri de 1,5 milioane de euro, găsite într-o mașină din Gorj

Pe 30 august 2022, un bărbat a fost prins în flagrant de către procurorii din cadrul DIICOT Gorj şi ofiţerii de poliţie judiciară de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, în timp ce transporta cu un autoturism  o cantitate uriașă de droguri.

Este vorba de 93.780 de comprimate ce conţin ca substanţă activă Clonazepam şi 196.770 de comprimate cu substanţa activă Alprazolam, disimulate în cinci cutii de carton, ce au o valoare de piaţă de aproximativ 1.450.000 de euro. De asemenea, au fost ridicate sumele de 23.840 de euro şi 5.850 de lei, cinci telefoane mobile şi 12 cartele SIM.

Potrivit DIICOT, Alprazolam şi Clonazepam fac parte din categoria drogurilor de risc. Procurorii au stabilit că unul dintre suspecți, cetăţean sârb, a introdus în România cu ajutorul unui autocamion drogurile de risc, pe care le-a transportat şi predat unui complice pe raza judeţului Timiş.

Acesta din urmă a fost ajutat în activitatea infracţională de o a treia persoană care a asigurat activităţi de contra-filaj în vederea evitării descoperirii de către organele de urmărire penală.

Cei trei bărbați au fost arestați preventiv și sunt cercetaţi pentru trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc. Drogurile ar fi trebuit să ajungă în Norvegia, unde urmau să fie comercializate.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco