Tristeţea celui mai bătrân brăilean: „Nu mai e pe lume niciun prieten de-al meu!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florentin Coman

Cel mai vârstnic brăilean se numeşte Dumitru Budeş şi are 102 ani, împliniţi în luna aprilie. A adunat, aşadar, 102 ani şi 5 luni de viaţă, vârstă la care puţini muritori nădăjduiesc să ajungă. Până acum un an încă era în măsură să meargă singur să facă piaţa, dar în ultima vreme stă doar pe lângă casă, fiindcă nici picioarele şi nici văzul şi auzul nu prea îl mai ajută.

Miercuri, 1 octombrie, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, pentru nea Dumitru a fost o zi mare. De dimineaţă, s-a trezit cu o mulţime de oaspeţi care au venit să îl felicite pentru vârsta sa înaintată şi să îi ureze "Sănătate!". Primarul Aurel Simionescu, în frunte cu câţiva angajaţi ai Primăriei şi însoţit de mai mulţi reprezentanţi ai presei, a ţinut să îi dea personal lui Dumitru Budeş o diplomă, un tort şi un buchet de flori.

Centenarul a mulţumit frumos şi, ajutat de nora sa, care îi poartă de grijă, a povestit câte ceva despre îndelungata sa viaţă. S-a născut în Cadrilater şi, din cauza conflictelor armate şi a istoriei zbuciumate a secolului trecut, a fost deportat, împreună cu familia, în Dobrogea, unde a stat câţiva ani, până să se mute la Brăila. A luptat în război, stând sub arme nu mai puţin de şapte ani, apoi s-a însurat şi s-a angajat la "Progresul". Nu a lucrat la excavatoare ci la "Roterie", după cum se exprimă el, adică la secţia unde se făceau roţi de tren.

"Cea mai grea muncă am avut-o şi de acolo am ieşit la pensie", ne-a spus bătrânul. Memoria nu îi mai e atât de bună ca înainte şi găseşte destul de greu frânturi de amintiri pe care să le povestească. Are doi băieţi, trei nepoţi şi cinci strănepoţi care îi sunt alături şi au grijă de el. A rămas, totuşi, cu regretul că prietenii care i-au fost când va alături, în lunga lui viaţă, nu-i mai deschid de mult poarta, ca să îl întrebe de sănătate. "N-a mai rămas niciun coleg de-al meu...", spune brăileanul de 102 ani şi 5 luni, cu glas trist şi uşor răstit, de bătrân surd.

Citeste si

Secretul longevităţii : Cum a ajuns la 100 de ani o bătrână din Furculeşti

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG