Tentativă de crimă la Ianca. Bărbat de 42 de ani, reţinut după ce a înjunghiat de mai multe ori un tânăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Sângerosul incident a avut loc sâmbătă, 9 noiembrie, mandatul de reţinere fiind emis pe 10 noiembrie. Agresorul urmează să fie dus în faţa judecătorilor, cu propunere de arestare. Victima se află la spital, în stare stabilă.

Poliţiştii brăileni l-au identificat pe un bărbat de 42 de ani, din judeţul Vrancea, bănuit de comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Duminică, 10 noiembrie 2019, acesta a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă (C.R.A.P.) al I.P.J. Brăila.

Potrivit anchetatorilor, la data de 9 noiembrie 2019, la ora 14.30, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un tânăr de 26 de ani, din judeţul Vrancea, cu privire la faptul că fost tăiat cu un cuţit, în timp ce se afla în extravilanul satului Berleşti, oraş Ianca.

Din cercetări, a reieşit faptul că, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii avute în contradictoriu cu un bărbat de 42 de ani, din acelaşi judeţ, în timp ce se aflau cu oile la păscut, acesta din urmă i-ar fi provocat tânărului mai multe plăgi prin tăiere. 

Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Medicii au precizat că rănitul este în stare stabilă, dar că unele dintre plăgi ar fi putut să-i pună viaţa în pericol dacă nu se intervenea de urgenţă.

Bănuitul a fost condus la sediul Poliţiei pentru cercetări, faţă de el fiind luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. Bărbatul a fost încarcerat în C.R.A.P. Brăila, iar în cursul zilei de duminică urmează a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. 

În cauză se desfăşoară în continuare cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări